Mult timp mi-a fost frică de singurătate. Slavă Domnului! că, pe măsura ce timpul a trecut și am reușit să înțeleg mai mult, mi-am dat seama că teama cea mai mare nu este accea de singurătate, ci este cea de a fi în compania unor oameni nepotriviți. Nepotriviți mie ca scară de valori, ca atitudine față de viață și de vicisitudinile ei. Nepotriviți din punct … Continuă să citești Impermanență și liber arbitru

Cred că ce-mi doresc cel mai mult este să nu mai trebuiască să se întâmple lucruri grele, rele, nenorociri în urma cărora să învățăm să fim buni. Mi-aș dori să învățăm să fim buni nu pentru că am fost zdrobiți de o mare durere ci, pentru că am înțeles că doar asta este calea și alegem să gândim, să acționăm, să exprimăm, să relaționăm doar … Continuă să citești Să fim buni

Sunt obosită. Fizic dar și psihic. Stau în balcon, pe șezlong, scriu, corectez și adaug la o carte care îmi doresc să apară la un moment dat. Pentru că sunt obosită îmi apar automatismele și întind mâna să iau cana de cafea. „Care cană? Care cafea?” îmi spune mintea mea realistă. Pentru că nu mai beau cafea de 3 luni de când am avut covid. … Continuă să citești Ucrainencele

Multora dintre noi, nu ne este greu să înțelegem ci, să asimilăm ce s-a întâmplat într-un moment al vieții, ce eveniment a venit, a schimbat sau a deformat realitatea pe care o știam. Înțelegem cognitiv și realist dar ia ceva timp să îl asimilăm ca fiind al nostru. Tendința este să zvârlim încolo ce nu ne este pe plac, să le așezăm într-un unghi din … Continuă să citești Suma întâmplărilor ești tu

Înainte să spun despre mine că am o problemă mentală/psihică e musai să mă uit în jurul meu să văd lângă cine trăiesc și în ce context socio-economico-politic trăiesc. Înainte să spun despre mine (sau doar să gândesc fără să-i mai anunț și pe alții) că aș fi anxios, depresiv, că am ADHD, că am fobii și deci, să concluzionez că sunt un om cu … Continuă să citești Invitație la reevaluare

După ce intri în scara blocului în care locuiesc dai de un mic holișor (cum ar fi spus Buni, pentru că, nu știu să spun de ce sau de unde avea obiceiul ăsta de a folosi dimininutive) care este un spațiu în care sunt situate cutiile de scrisori. Hmmm… de parcă cine mai primește scrisori? Primim facturi, pliante pentru te miri ce prostii, iar în … Continuă să citești Ușa din spatele nostru

N-am fost niciodată bolnavă până acum 3 sătămâni în sensul să zac în pat. Pentru că asta înseamnă să fii bolnav pentru mine: să te invalideze, să te pună la pat, să nu fii în stare să faci nimic. Așa, dacă te miști, mai cu sprijin, mai încet dar ești apt să te îngrijești singur, din perspectiva mea, nu este chiar boală. Știu că așa … Continuă să citești Am „înfrânt” încă o dată

Nu întotdeauna e nevoie să înțelegm cuvintele pe care le auzim, semantic mă refer, pentru că putem, în anumite momente, când suntem suficient de liniștiți să ne lăsăm cuprinși de ceea ce un om vrea și poate să transmită prin emoția care însoțește cuvintele poporului său. Așa mi-a arătat mie viața, că putem să simțim cuvintele altui popor. Putem să ne lăsăm învăluiți în muzicalitatea … Continuă să citești Când înțelegem cu sufletul

Mi-am adus aminte că, într-un an în apropierea Crăciunului, o pacientă m-a întrebat cumva retoric: – Măi Ligia, cum ar fi să am globul de cristal și să nu știu ce întrebări să-i pun!? Iar asta m-a dus cumva cu gândul la această impotență cognitivă pe care o avem mulți dintre noi aceea de a nu ști ce întrebări să ne adresăm și ale căror … Continuă să citești Tu ce întrebări îți pui?