Înainte să spun despre mine că am o problemă mentală/psihică e musai să mă uit în jurul meu să văd lângă cine trăiesc și în ce context socio-economico-politic trăiesc.

Înainte să spun despre mine (sau doar să gândesc fără să-i mai anunț și pe alții) că aș fi anxios, depresiv, că am ADHD, că am fobii și deci, să concluzionez că sunt un om cu probleme e bine să mă uit în ce context trăiesc și să mă gândesc dacă lucrurile pe care le fac nu sunt un răspuns firesc la ceea ce se întâmplă în viața mea. Nu, asta nu înseamnă că îmi justific unele comportamente, nu înseamnă că voi continua să trăiesc așa ci, doar încep să-mi reevaluez viața pornind de la alte premise.

Și, toate acestea se pot vedea acum după ăștia 2 ani de viață dată peste cap, de dispariție a unor repere după care ne ghidam până în primăvara lui 2020 și care acum nu mai sunt valabile, după ce ne-am simțit amenințați de un virus, amenințați de autorități, îngroziți de știrile total neprietenoase și foarte adesea exagerate, expuși la temerile și fricile și reacțiile celor apropiați și toate câte a trebuit să le mai îndurăm și despre care nu suntem conștienți, iar la tot acest carusel în care a fost înghesuită o planetă întreagă, la toată amețeala pe care ne-a provocat-o, la toate temerile datorate în mare parte și necunoașterii s-a adăugat și faptul că, că cei care ar fi putut să ne mai lumineze au fost „bruiați” și vocile lor au fost înlocuite de alte voci neavenite care își urlau fricile lor sau reau intenție sau… Dumnezeu să-i știe din ce considerente au zis multe dintre tâmpeniile zise.

E, la tot acest carusel emoțional în care am fost târâți s-au adăugat pierderile oamenilor apropiați sau mai puțin apropiați dar despre care am aflat și asta ne-a adus în prim planul conștiinței noastre posibilitatea mult mai mare ca moartea să vină mai repede și mai perfid decât ne-am gândit până acum.

Așa că, revin la idee, reacțiile pe care le sesizați că le aveți și nu vă plac sau chiar vă încurcă, evaluați-le din nou luând în calcul factorii externi și vedeți ce anume puteți schimba. Ce din atitudinea voastră a apărut în lunile de început ale pandemiei ca răspuns la ceea ce se întâmpla? Și, dacă realizați că așa s-a întâmplat, dacă reevaluați situația în care vă aflați azi, mai este cazul să reacționați și să vă purtați așa?

Sau, după ce mintea noastră a fost turată la maxim cu situații noi, total nedorite, cu schimbări pe care a trebuit să le gestionăm, cu frici absolut justificate (de boală și de moarte), cu găsirea de soluții pentru toate cele descrise mai sus, cum Dumnezeu să ne gândim că nu e normal să ne scadă capacitatea de atenție, că apare insomnia, că simt nevoia să mânânc mai mult sau să cresc „dozele” de tutun, alcool, pornografie sau orice alt viciu care nu e altceva decât o „cârjă” pe care am să o mențin în viața mea atât timp cât am să cred despre mine că nu pot merge mai departe decât dacă mă sprijin în ea.

Așa că, vin și îți spun:

• reevaluează situația în care ești AZI. Mai ai de ce să fii la fel de înfricoșat?
• îndreaptă-ți atenția către tine cât mai mult timp ca să poți înțelege de ce ai făcut, ai zis, ai reacționat așa într-o situație. Dacă îți dai seama că oboseala, capacitatea redusă de atenție te-au determinat să fii într-un anumit fel, caută soluții pentru oboseală. De preferat la un specialist.
• fă un exercițiu de aducere aminte a situațiilor delicate (sau rele) din viața ta în care te-ai descurcat, ai găsit soluții, ai răzbit. Rememorarea asta are două valențe: să îți schimbe imaginea pe care o ai despre tine, să te ajute să te vezi ca un om care poate să iasă cu bine din situații dificile și, a doua, să începi să conștientizezi că nu țigarea, alcoolul sau orice alt viciu te-a ajutat să ieși de acolo. Doar ai crezut că starea de neliniște ți-a fost ameliorată de consumul de substanțe psihoactive sau de filmele cu mult sex, cu multă violență sau „păcănelele”, sexul ocazional sau eu mai știu ce crezi tu că a contribuit la starea ta de bine. În realitate, nici un viciu nu mă ajută să merg mai departe, să găsesc soluții, să ies la liman. Eu sunt singurul care pot să mă ajut și bineînțeles și oamenii care mi-au întins o mână de ajutor.
• Și așa ajung la o altă conștientizare pe care îți doresc să o trăiești: care sunt oamenii care te-au ajutat cu o vorbă, cu un gest, cu un sfat? Amintindu-ți de momentele alea – oricât de fugitive au fost – te va ajuta să înțelegi că nicodată nu suntem singuri, că tot ceea ce avem de făcut este să ne uităm în jurul nostru și să evaluăm corect situația în care ne aflăm. Sau, cum spunea Buni: „Hai, că nu e dracu’ așa de negru…”
• restaurarea încrederii în tine și în umanitate este esențială. Nu, nu am nici cea mai mică intenție să vă spun că avem cum să sărim din caruselul menționat mai sus fix pe un curcubeu unde să ne întâlnim cu inorogi. Dar putem să începem să înclinăm balanța și să înțelegem că binele și răul există și, faptul de a mă antrena să văd ce e bun și frumos nu mă face un lunatic visător sau un optimist incurabil ci, mă poate transforma într-un om realist care tinde către echilibru mental. Iar asta îmi aduce aminte de Blaga și a lui minunată Lumina raiului.

Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr’de căldura răului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul –
lumina? – Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!