Nu poate măsura nimeni durerile. Cum nu poate măsura nici iubirile sau fericirile. Habar nu avem cu adevărat ce e în sufletul fiecăruia. Da, putem înțelege până la un punct de intensitate sau putem cuprinde cu mintea noastră cam cât de multe sunt în sufletul unui om dar fără să avem vreodată pretenția că am fi înțeles cu adevărat. Și, oricum, „punctul” sau „multul” pe … Continuă să citești Spațiul dintre doi oameni

– Ție ți-e frică de moarte, Ligia? m-a întrebat azi o pacientă. – …?!? – Mie mi-a fost tot timpul frică de moarte, mi-a mărturisit. M-am gândit un pic înainte să răspund. Am făcut asta mai mult ca să fiu sigură că formulez cel mai adevărat dar și cel mai potrivit răspuns, dat fiind contextul. – Nu mi-e frică de moarte. De ce să-mi fie … Continuă să citești Do not ever give up!

Văd din ce în ce mai mulți oameni speriați de ideea de căsătorie sau – ceea ce mi se pare mai rău – care habar nu au de ce își doresc să li se „întâmple” chestia asta numită căsătorie. Tot întâlnindu-mă cu ei, discutând cu ei, mai ales cu cei mai tineri mi-am dat seama că lor le este frică de ceea ce au văzut … Continuă să citești Partenerul de viață

Se întâmplă în cabinet, nu de puține ori, să se creeze momente magice în care mințile și sufletele celor două persoane să conlucreze și atunci, în momentul acela, se iscă o frază care are un efect bun, clarificator, înălțător prin înțelegerea pe care o aduce. Uneori doar pentru pacient, alteori doar pentru terapeut (și măiestria lui va consta în a face de așa maniera încât … Continuă să citești Pe culmile sufletului tău

Într-o zi, „din senin” – și pun ghilimele pentru că, în terapie, subiectele de discuție nu apar din senin, există o înlănțuire de idei, uneori greu sesizabilă, menită să scoată efectiv din străfundurile sufletului toate câte sunt de rezolvat. Așa s-a întâmplat și în ziua aia în care Decebal, ultimul dintre terapeuți, și-a adus aminte că în 2010 a fost la un curs de constelații … Continuă să citești Copiii nenăscuți

„Credința, speranța și iubirea ne conduc prin viață”, e o replică pe care am auzit-o într-un film. Propoziția asta simplă m-a făcut să mă gândesc că aceste concepte pot fi niște repere, un fel de waze care ne spune pe ce stradă să mergem, ce să evităm și, în general, ce e bine să facem ca astfel să putem avea o călătorie plăcută. Putem să … Continuă să citești Waze-ul vieții

Am făcut cafea. Am încălzit laptele. L-am făcut spumă. Am dus cafeaua în balcon. Și trigoanele cu brânză dulce cumpărate ieri. Dau să mă așez, mișc scăunelul artizanal cu trei picioare care îmi ține loc de măsuță și cafeaua se varsă toată pe jos. Și pe picioarele mele. Mă uit cu ochi netreziți la pata mare café au lait 🙂 de pe jos și de … Continuă să citești Punct și de la capăt

Cu cât te îndepărtezi în timp de un eveniment cu atât îți vine mai lesne să îl povestești. Nu-ți mai e nici atât de rușine, nu ți se mai pare că ai făcut chiar toate nefăcutele din lumea asta, începe să devină confortabil să te povestești pe tine sau întâmplările din familia ta. E ca și cum timpul ar fi o lentilă care, simultan, estompează … Continuă să citești Timpul și liberul arbitru

– Eu când mă trezesc dimineața și nu am nimic de făcut mă ia așa pe la stomac. Așa îmi zicea Buni câteodată și eu mă uitam la ea „crucită” (știți termenul ăsta, de crucită? 😀 Tot de la ea îl știu… ❤ E atunci când rămâi perplex și nu mai știi ce să spui. 😉 ) Nu știa ea, draga de ea, să își … Continuă să citești Ociofobia vs. dolce farniente

Am găsit rapiță în piață, nu am recunoscut-o, l-am întrebat pe omul acela ce floare e că e foarte frumoasă iar el s-a uitat la mine ca la extratereștri. Îi povestesc fiică-mii faza la care ea zice: – Cum să nu știi care e rapița? – E, asta e acum… Las’ că știu altele  De unde să știu? Crezi că m-a dus taică-tu tot în lanuri … Continuă să citești Culoarea sufletului