Știți expresia aia „când se îngână ziua cu noaptea”?

A îngâna înseamnă a reproduce glasul cuiva dar și a reda imaginea cuiva. Cel mai probabil la fel cum întâlnirea constantă cu alți oameni ne determină să „împrumutăm” de la cei întâlniți elemente care să ne ajute să ne identificăm cu ei în dorința de a fi acceptați, validați și, cumva mult mai tainic, venind din profunzimile sufletului, de a fi admirați.

Întâlnirile frecvente cu unii oameni ne provoacă la o formă de mimetism cel mai probabil din dorința de a ne crea sentimentul de apartenență la un cuplu sau la un grup de care simțim sau doar vrem să credem că ne leagă fire nevăzute.

Și, uite așa, de multe ori mimând, uităm să mai fim noi ori, de multe ori, fără să fi apucat să aflăm cine suntem am și început să-i îngânăm pe alții cărora le-am atribuit niște abilități sau calități care credem că nouă ne lipsesc.

*

Dar cum putem să aflăm cine suntem, cât suntem, ce vrem, ce putem dacă noi doar imităm?

Cum aș putea să aflu ce vrea sufletul meu?

Care sunt acele lucruri care mă bucură?

Ce cuprinde lista aceea fără de care viața mea nu este frumoasă?

Eu cred că după ce vom fi imitat, după ce vom fi obosit să împrumutăm de la ceilalți motive de bucurie, scări de valori, gust vestimentar, muzical, culinar și câte și mai câte putem să încercăm să le contopim cumva pentru ca astfel să ne creăm propriul stil de viață care să aibă și acea parte care satisface propriile nevoi.

Cum? Păi, ia întrebați-vă care sunt acele lucruri fără de care viața voastră nu este frumoasă? Ce ar trebui să se întâmple ca voi să știți că vă este bine? [Asta înseamnă fără norișori roz, unicorni, Brad Pitt sau Charlize Theron 😀 ]

Și faceți, vă rog, aceste liste luând în calcul că speranța de viață în România era în 2016 de 75,56 de ani. Drept pentru care, adresați-vă întrebarea voi, în forul vostru interior, după ce ați reușit să vă opriți din toată fuga nebună, după ce ați făcut un pic de liniște în gânduri și după ce ați calculat câți ani mai sunt până când veți împlini 75,56 de ani:

„Cum vrei să trăiești în următorii „X” ani pe care-i mai ai de trăit?”

*

Eu cred că trebuie să facem precum noaptea care doar puțin îngână ziua după care devine ea, cea întunecată și totuși plină de stele.

Numai că, din când în când, are câte o lună plină care eu cred că îi aduce aminte că nu trebuie să vrea să fie ca ziua cea strălucitoare pentru că și ea cu misterul și umbrele și tainele ei are frumusețea ei.

Dacă am învăța să nu zăbovim mult în acel mimetism în care uităm de noi poate că alta ar fi viața pe pământ. Poate am învăța să iubim oamenii pentru diversitatatea lor nu pentru că ne asemănăm cu ei.

Poate…