Îmi place clipa în care conștientizez că nu simt tensiune în mușchii de pe umeri.

Îmi place minutul în care aștept să vină cineva drag.

Îmi place ora în care sunt absorbită de povestea omului din fața mea.

Îmi place ziua în care nu sunt nevoita să mă uit la ceas.

Îmi place săptămâna în care am putut să număr multe clipe, minute, ore și zile ca cele descrise mai sus.

Exista luni de zile care sunt alcătuite din câteva săptămâni bune.

Și, da, am avut și ani în care am simțit că mi-e bine.

*

Acum îmi este bine pentru că am învățat să fiu atentă și să îmi relaxez umerii încordați de fiecare dată când devin conștientă de această greșeală dar și pentru că am învățat să trăiesc voluptatea așteptării, nu frustrarea.
Ora din cabinet e ora în care sufletul meu se întâlnește cu sufletul altui om. Am învățat să o prețuiesc.
Am învățat să fac suma tuturor întâmplărilor bune pentru că le vânez la fiecare pas.

*
Îmi place și sunt recunoscătoare pentru că am învățat să fiu atentă la fiecare fracțiune de timp pentru ca astfel să pot să-i dau o semnificație, să o îmbogățesc cu emoțiile și sentimentele mele de care nu aș fi devenit conștientă dacă aș fi continuat fuga nebună către nicăieri și nimic.
Iar toate aceste învățături trase de-a lungul vieții au făcut posibil să îmi accept imperfecțiunea. Așa am ajuns o imperfectă fericită.

Clipele tale de bine care sunt? Și când te-ai gândit ultima oară la ele? Când ai lăsat ca bucuria aia să îți inunde sufletul? Ă?! Când?