Renunțarea la vis


Vorbim în gând cu alți oameni în loc să vorbim cu ei. Partea proastă este că mai și răspundem în locul lor adică, punem cuvinte în gura oamenilor ca după aia să luăm și decizii pe baza acestor gânduri.

Credem că știm ce gândesc ceilalți, ce le place, cum ar vrea ei să fim noi și bineînțeles că toate gândurile astea sunt total în defavoarea noastră. Așa că, nu mai facem niciun pas înspre împrietenirea cu ei și normal că nici iubirea nu găsește calea dintre noi și alți oameni.

Ne imaginăm scene, întâmplări, visăm uneori chiar cu ochii deschiși vise care în 90% dintre cazuri nu s-au întâmplat și e aproape imposibil să se întâmple dar, ce să vezi, la un moment dat ne trezește viața pentru că, deh! viața e aici pe pământ nu în gând. Dar, gândiți-vă (sau, după caz, aduceți-vă aminte 😀 ) cât de tristă, de crudă și nemiloasă este trezirea la realitate. Cât de mare este dezamăgirea pentru că viața reală nu este precum visul nostru. Că oamenii visați nu sunt prinți și prințese, că nu au superputeri și că, ce să vezi, sunt doar oameni (mulți dintre ei frumoși) care au sentimentele și nevoile și dorințele și umorile lor. Doar că visele noastre ne păcălesc și ne afundă în dezamăgire care de cele mai multe ori se amestecă cu falsa imagine despre noi înșine cum că nu am fi suficient de buni, de frumoși, de iubibili. Adică, ei nu sunt cum am visat noi, iar noi știm că nu suntem cum credem noi că ei au visat că suntem. (Holy mother! Cătă complicăciune!!!)

Și, de aici până la retragere socială, la fuga de relații, teama că un rău iminent pândește la fiecare colț, angoase și singurătăți care ne ofilesc sufletul în noi, nu mai e decât o jumătate de pas.

*

Cât a contribuit industria glamour (sau cum s-o numi ea) la asta? Probabil că mult.

Cât a contribuit la toate astea faptul că nu ne învață nimeni să fim conștienți de propria valoare dar și de cât și ce mai e de îmbunătățit la noi? Și asta foarte mult.

Lipsa unei scări de valori, a principiilor contribuie și ea la deriva emoțională pe care mulți o trăiesc? Cu siguranță că da.

Ce ar fi de făcut?

  • Să ne oprim din visare și să încetăm să mai avem așteptări. Oprirea asta o putem face prin conștientizarea faptului că suntem într-o „scenarită” cvasi-permanentă pe care trebuie să o oprim pentru ca astfel să putem să ne trăim viața.
  • Să învățăm să spunem nu pentru că asta înseamnă că am învățat să ne punem în ecuația vieții. Că am învățat să cerem celorlalți să țină cont de noi și de nevoile noastre.
  • Să încetăm să mai vorbim în gând sau să mai petrecem timp cu oameni care NU mai fac parte din viața noastră.
  • Să aflăm ce își doresc oamenii de lângă noi concret și printr-un dialog real și să și punem în act ceea ce am aflat că le-ar plăcea. Toate astea pentru că relația de iubire sau de prietenie este o entitate vie și trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a o menține așa.
  • Să ne schimbăm felul în care ne privim viața.

Pe scurt, să ne trăim viața aici pe pământ nu în vis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.