De înțeles, de iubit și de lăsat


Ni se pare dificilă viața atunci când nu înțelegem. Dar, nu toate sunt de înțeles. Mă rog, până la momentul ăsta al evoluției umane.


Cred că toate sunt de iubit. Dar asta devine și mai dificil de înțeles. (Cum să iubesc ceea ce eu consider că mi-a făcut rău?)

Avem impresia că toate zilele trebuie să fie bune și aflăm destul de repede că nu e așa. De parcă noi înșine, în forul nostru cel mai intim, suntem întotdeauna și cu totul buni. Și când zic buni mă refer să fim buni cu noi, cu ceilalți, cu lumea și planeta asta care continuă să fie ca o mamă iubitoare pe care o rănești, o epuizezi, o mistui prin inconștiența faptelor tale și ea continuă să te țină în brațe atât cât propria suferință îi mai îngăduie.


Deci nu, nu toate zilele sunt bune, nu toți oamenii au învățat să își dea voie să fie buni (pentru că de putut ei pot dar refuză să învețe), nu toate gândurile ne sunt curate, nu toate suferințele sunt inutile, nu toate insomniile ne fură ceva, nu toate trădările, abandonurile, renunțările sunt rele doar că, unele dintre ele, ne par de neînțeles. De aceea nici tristețea generată de ele nu poate căpăta înțeles.


Și, pentru că nu înțelegem, de cele mai multe ori, rămânem cu gândul la ele, rămânem în locul ăla (loc ce poate însemna stilul de viață, relația nuștiucare, job-ul nuștiucare) în care ni s-au întâmplat toate alea rele, încercând să scormonim pentru a putea înțelege. Și asta nu e posibil. Poate că asta e vestea proastă pentru mulți dintre voi, azi.

Dar credeți-mă că nu e posibil pentru că apropierea cu care privim lucrul acela rău, abia întâmplat, ne permite să vedem aceleași lucruri, aceleași elemente, aceeași poveste privite toate dintr-o singură perspectivă. Pe bune acum, e ca și cum te-ai muta „la locul faptei” și în fiecare zi nu ai face altceva decât să vizionezi aceeași scenă terifiantă.
Când, de fapt, ar trebui să facem orice efort pentru a pleca din locul ăla tocmai pentru a avea o perspectivă mai largă care să cuprindă elemente noi și oameni noi care să ne ajute să cuprindem ceea ce s-a întâmplat.

*

Toate pot căpăta sens atunci când ne îndepărtăm de locul dureros, de amintirea care ne hărșăie ca un glaspapir pe suflet și, mai ales, când facem îndepărtarea asta alături de oameni bine intenționați, de oameni dispuși să ne ajute, dispuși să ne însoțească în drumul nostru către mai bine. Să ne însoțim cu oameni care au învățat cum să își lase sufletul să îi domine pentru ca astfel să poată să fie buni, asta e ceea ce ne poate ajuta să dăm sens unor lucruri care ni se păreau de neînțeles.

Să învățăm noi să fim buni este un alt mod prin care multe pot căpăta sens. Și credeți-mă că știu cum e ca primul gând să fie dur, răzbunător dar știu și că e posibil să te antrenezi zi de zi astfel încât să poți opri acel prim gând și să faci o alegere conștientă spunându-ți „Eu nu vreau să fiu așa!” și să alegi să nu fii așa. Să alegi să fii bun (sau măcar neutru) și să alegi să primești în viața ta doar acei oameni care au înțeles că răul nu este răspunsul niciunei întrebări pe lumea asta.

Nu-s toate de înțeles, nu toate capătă sens atunci când ne-am dori, nu toți oamenii sunt dispuși să renunțe la ideea atât de păguboasă „dacă ești bun, ești prost”, nu toate dorurile pot fi lăsate la margine de viață pentru a nu ne încurca de ele la fiecare pas, nu toate prieteniile, iubirile ori visele pot fi uitate. Ce avem de făcut cu toate acelea care sunt de neuitat este să învățăm să trăim fără ele.

Iar prezența amintirii lor nu trebuie să ne împiedice să primim în viața noastră alte prietenii, alte iubiri și chiar să ne ajute să făurim alte vise care să ne lase să privim viața cu bucurie. Să ne îngăduie să ne uităm la oameni și, care e de iubit să-l iubim, care e de lăsat să-l lăsăm în plata Domnului (ceea ce ne scutește pe noi să le dăm plata 😀 ), care e de ajutat să-l ajutăm fără a pregeta niciun efort adică, în general așa, să ne trăim viața cu demnitate având conștiința faptului că atâta suntem și mai mici nu ne facem pentru nimeni.

Si să cerem gândul bun și încă ceva ce tocmai am învățat de la Andreea Ionescu:

„Doamne, dă-mi toate resursele de care am nevoie ca să pot să-mi îndeplinesc misiunea mea în viața asta!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.