Ucrainencele

Sunt obosită. Fizic dar și psihic. Stau în balcon, pe șezlong, scriu, corectez și adaug la o carte care îmi doresc să apară la un moment dat. Pentru că sunt obosită îmi apar automatismele și întind mâna să iau cana de cafea. „Care cană? Care cafea?” îmi spune mintea mea realistă. Pentru că nu mai beau cafea de 3 luni de când am avut covid. … Continuă să citești Ucrainencele

Amintiri vindecătoare

Chiar dacă acum nu se vede, așa, din prima, câțiva ani buni din copilăria și adolescența mea am făcut sport de performanță. 😀 Atletism mai exact. Lucru care mi-a influențat mult evoluția mea ca om, cred că m-a disciplinat cumva, învățându-mă ce înseamnă să faci parte dintr-o echipa dar și ce înseamnă să te lupți cu propriile limite și să treci dincolo de ele. Să fii … Continuă să citești Amintiri vindecătoare

Suma întâmplărilor ești tu

Multora dintre noi, nu ne este greu să înțelegem ci, să asimilăm ce s-a întâmplat într-un moment al vieții, ce eveniment a venit, a schimbat sau a deformat realitatea pe care o știam. Înțelegem cognitiv și realist dar ia ceva timp să îl asimilăm ca fiind al nostru. Tendința este să zvârlim încolo ce nu ne este pe plac, să le așezăm într-un unghi din … Continuă să citești Suma întâmplărilor ești tu

Invitație la reevaluare

Înainte să spun despre mine că am o problemă mentală/psihică e musai să mă uit în jurul meu să văd lângă cine trăiesc și în ce context socio-economico-politic trăiesc. Înainte să spun despre mine (sau doar să gândesc fără să-i mai anunț și pe alții) că aș fi anxios, depresiv, că am ADHD, că am fobii și deci, să concluzionez că sunt un om cu … Continuă să citești Invitație la reevaluare

Ușa din spatele nostru

După ce intri în scara blocului în care locuiesc dai de un mic holișor (cum ar fi spus Buni, pentru că, nu știu să spun de ce sau de unde avea obiceiul ăsta de a folosi dimininutive) care este un spațiu în care sunt situate cutiile de scrisori. Hmmm… de parcă cine mai primește scrisori? Primim facturi, pliante pentru te miri ce prostii, iar în … Continuă să citești Ușa din spatele nostru

Am „înfrânt” încă o dată

N-am fost niciodată bolnavă până acum 3 sătămâni în sensul să zac în pat. Pentru că asta înseamnă să fii bolnav pentru mine: să te invalideze, să te pună la pat, să nu fii în stare să faci nimic. Așa, dacă te miști, mai cu sprijin, mai încet dar ești apt să te îngrijești singur, din perspectiva mea, nu este chiar boală. Știu că așa … Continuă să citești Am „înfrânt” încă o dată

Când înțelegem cu sufletul

Nu întotdeauna e nevoie să înțelegm cuvintele pe care le auzim, semantic mă refer, pentru că putem, în anumite momente, când suntem suficient de liniștiți să ne lăsăm cuprinși de ceea ce un om vrea și poate să transmită prin emoția care însoțește cuvintele poporului său. Așa mi-a arătat mie viața, că putem să simțim cuvintele altui popor. Putem să ne lăsăm învăluiți în muzicalitatea … Continuă să citești Când înțelegem cu sufletul

Tu ce întrebări îți pui?

Mi-am adus aminte că, într-un an în apropierea Crăciunului, o pacientă m-a întrebat cumva retoric: – Măi Ligia, cum ar fi să am globul de cristal și să nu știu ce întrebări să-i pun!? Iar asta m-a dus cumva cu gândul la această impotență cognitivă pe care o avem mulți dintre noi aceea de a nu ști ce întrebări să ne adresăm și ale căror … Continuă să citești Tu ce întrebări îți pui?

La cules de stele

A fost cândva o fată pe care nimeni nu a învățat-o să culeagă stele. Nu, nu, ăăă… A fost odată o fată căruia nimeni nu i-a spus că există stele. Nimeni nu i-a spus că există magie, că lumea are părți fascinante, că lumea este plină de mici (sau mari) minuni. Dar hai să zicem întâi că doar mici minuni ca să nu ne speriem. … Continuă să citești La cules de stele