Practic suntem o mare de clandestini chiar și cu acest facebook unde mulți au poze cu animale sau flori sau peisaje și „face” deloc și mai sunt cei care sunt ca Tanța și Costel de nici nu știi cu cine stai de vorbă și nu știi cum să i te adresezi; sau mai sunt cei cu poze făcute în penumbră de zici ca sunt comisaru’ … Continuă să citești Clandestini prin viață
Singurul loc în care suntem prezenți cu adevărat, practic e ca și cum am locui acolo tot timpul (chiar și atunci când dormim) este mintea noastră. De aceea, cu cât o ținem mai întunecată, lipsită de informații – fără soft-urile necesare, cum ar zice cei tineri – cu atât vom rătăci prin ea, ne va fi frică de conținutul ei și așa ajungem să ne … Continuă să citești Lighting the light
Mari scârbe de oameni ăștia care au generat și cei care au rostogolit pe toate căile de comunicare că urmează o criză economică. Urâte suflete, mici și amărâte tre’ să aibă. Ce am să le reproșez este că nu au știut să vină și cu soluții, alternative, orizont de timp, ceva care să nu te lase să te afunzi în disperare. Da’ nu despre asta … Continuă să citești „Crize” și alte povești
De câțiva ani mi s-a format în minte o imagine-metaforă cum că noi, oamenii, am fi ca niște recipiente mari (cum erau paharele berzelius din laboratoarele de chimie 😀 ) în care, amintirea evenimentelor mari, care ne-au necăjit cel mai rău, care ne-au făcut să plângem mult, grav, sfâșietor, care ne-au amprentat sufletul cel mai rău, cad „în fundul” acestui borcan, se duc undeva într-un … Continuă să citești Oamenii ca niște recipiente
Acum câțiva ani buni am fost la un concert la Ateneu unde am ascultat duetul unor tineri ale căror nume, din pacate pentru mine, nu mi le pot aduce aminte. El cânta la vioara și ea la orgă parcă dialogând între ei în acest limbaj universal care este muzica. Au reușit să creeze o atmosfera aproape serafică acolo, în sala mare a Ateneului, făcându-mă astfel … Continuă să citești Binele meu
De câte ori ceva bun urmează să se întâmple, ceva rău încearcă să oprească asta. Așa se vede de la mine viața din locul ăsta în care m-a poziționat profesia mea. Tot timpul este cineva care, dacă nu pune piedică să cazi cu nasu-n țărână, măcar îți trage frână de mână. Practic, este ceea ce poporul român crede cu obstinație și anume că, atunci când … Continuă să citești Viața cu bun și cu rău
Între ’89 și ’94 am lucrat într-o fabrica de carosat mașini care încă mai există, așa că, teoretic aș fi putut fi și azi funcționar economic. Teoretic… Dar ce vreau să vă spun este că mi-am adus aminte de o întâmplare povestită chiar de protagonistă. Cine a lucrat într-o fabrica știe că ăla e un loc unde toată lumea știe despre toată lumea, toată lumea … Continuă să citești Căci, ce e viața fără râs?
Iubirea de sine.Chestia aia care,Mai întâi, ne este concept explicatSub diverse forme.Este o trăire „in vitro” pe care să o învățăm ca atare.Ca și cum am învăța pe de rostCum e să te știi pe tine,Să te fi aflat pe tineAstfel încât, la un moment dat,Să te îndrăgostești de tine.Și, mult mai apoi,Când conștient ești că perfecțiunea nu există,Să te uiți la tine cu îngăduință,Cu … Continuă să citești Poezie între două terapii
Nervi mari, irascibilitate, nerăbdare, nu aveam chef de nimeni și de nimic. În fond e vineri, e ziua mea liberă. (Da, când ești suficient de bătrân și suficient de cinstit cu tine și cu beneficiarii muncii tale nu mai muncești până la epuizare așa că îți faci vinerea liberă.) Și, totuși, au fost niște mesaje la care a trebuit să răspund pertinent, timp în care … Continuă să citești Furtunile din oamenii buni
De vreo câteva ori mi-a zis Buni, în timp ce așteptam să vină liftul, uitându-se la mine cu infinită tandrețe, cu un licăr șăgalnic în ochi dar și un strop de tristețe, amestecate toate cu melancolia dată de multe amintiri la fel ca aceea de care azi, iar îmi aduc aminte: — Mă simt ca o găină care a clocit ouă de rață și acum, … Continuă să citești Poveste din mai 2024
Pași către propriul suflet 