Întreb în ce zi sunt pentru că de mult timp nu mă interesează în ce dată sunt. Mă interesează ziua săptămânii ca să știu dacă muncesc sau nu.

Devin conștientă de anotimp atunci când se schimbă dar nu mă mai deranjează trecerea nebună a timpului. Unii spun că ar fi ceva cu accelerarea timpului sau cu percepția lui, ceva ce poate fi explicat prin fizică dar eu nu știu fizică și atunci nu am înțeles ce vor să spună. Am o singură întrebare: dacă timpul s-a scurtat cu X ore, de ce nu are o zi cu X ore mai puțin?

Oricum, cum vă spuneam, de multe ori nu știu în ce dată suntem pentru că nu mă interezează data în sine, nu pentru că aș avea neapărat o demență care îmi încurcă datele prin cap. 😀

Ieri am vorbit cu un bărbat cu care m-am iubit acum 32-33 de ani și cu care nu am mai vorbit de atunci. Nu că am evitat ci, pur și simplu, ni s-au despărțit drumurile. Și, după ce am făcut un apdeit 😀 în care am vorbit cât de norocoasă am fost să am copii așa de buni, el a spus: „Tu la bărbați nu ai avut noroc… Acolo a fost problema la tine. La bărbați nu ai avut noroc.”

Și de ieri, ca un disc care sare din când în când, îmi răsună în urechi simpla frază pe care absolut întâmplător mi-a spus-o ieri un bărbat cu care nu mai vorbisem de 32 de ani.

Habar nu am dacă am avut sau nu noroc și, în fond, ce înseamnă „să ai noroc la bărbați”? Să îți fie sprijin, să fie darnic cu banii și bunurile lui, să îi poți tolera defectele și el pe ale tale sau, cum v-am mai spus că mi-a zis o pacientă: „Important este ca piticii mei să se joace frumos cu piticii tăi.”, despre asta este vorba când vorbim de bărbați?

Ce înseamnă să ai noroc ? Strict în sensul de relație de iubire și parteneriat (că tot vorbim mult în ultima vreme despre acest aspect) acum, în perioada asta de viață, într-un „quid pro quo” onest și eficient? Sau, dacă ne raportăm la filozofia budistă care ne vorbește despre karmă ca o plată a tuturor faptelor noastre – știute și neștiute, din viața asta sau alta – și care îmi spune că „plătind” prin relațiile pe care le avem în viața asta îmi ajut sufletul să devină mai bun?

E la rând să citesc cartea doamnei Ulițkaia „Trupul sufletului” care doar din titlu mi-a răsucit imaginea și m-a făcut să mă gândesc și dacă e vorba, de fapt, despre un suflet care vremelnic se află într-un trup experimentând vremurile bune și totuși un pic zăpăcite ale secolului XXI?

Și, dacă privesc lucrurile așa și mă gândesc că patimile din viața asta sunt modalitatea prin care îmi „șterg” niște păcate din viețile anterioare, învăț să fiu mai bun, mai corect, mai drept, învăț să înclin balanța și înspre celălalt, învăț să gândesc cum e cu binele celuilalt, fac pași concreți înspre o gândire altruistă la care o să ajung sau nu o să ajung în viața asta dar voi păstra amintirea efortului și „revin” într-o altă viață de pe o treaptă de evoluție care să-mi permită să fiu varianta cea mai bună de suflet care se rafinează prin trupurile în care tot revine aci, pe pământ.

Îm, pentru tine cum e să privești viața așa? 😛