La mulți ani, România!

De câteva luni casa în care locuiesc arată precum România. O mare parte este avariată din cauza unei țevi sparte care permit zoaielor (cum ar spune Buni) să ajungă acolo unde nu le este locul iar cealaltă parte mă chinui să o păstrez curată, locuibilă, plăcută privirii.

O, nu, nu este deloc ușor. No #$@&*%@ way! E greu să îți găsești elanul de a face curat în continuare în partea bună. E greu să nu te lași copleșit de frica dată de gândul că până la urmă stricăciunea se va extinde, miasma îți va invada întreg spațiul până când vei simți că nu mai poți respira și trebuie să te declari învins de dejecțiile altora care ajung la tine pentru că (nu-i așa) niște muncitori români vin joi să constate și marți să repare fără să promită că marți vor termina. [Sincer, mă văd cum marți la prânz, în pauza de la cabinet, mă duc acasă, îi încui pe dinăuntru și le mai dau drumul afară abia seara când mă întorc de la antrenament. Dacă auziți la știri că o psiholoagă a sechestrat niște muncitori să nu ziceți că știați că, nu sunt sigură, dar cred că se cheamă tăinuire 😁].

Dar să revin. De ce e casa mea precum România? Pentru că mă încăpățânez să îmi mențin un colț în care să îmi pot găsi echilibrul, unde chiar fac curat, mențin ordinea pentru ca astfel să mă pot odihni ca a doua zi să o iau de la capăt.

Și, la fel fac și cu România, țara asta pe care chiar o iubesc. După ce fac slalom printre știrile legate de politicieni, mizerii electorale, promiscuitatea pe care multe televiziuni, radiouri ori presă scrisă o mențin, după ce mă lovesc câteodată dureros de indiferența unora dintre noi, după ce toate acestea îmi testează propria anduranța la toxicitatea urbană, mă retrag în partea de Românie unde mă întâlnesc cu:

❤ Alex Bușilă care face proiecte pentru ca oamenii să afle că pot trăi mai bine și mai frumos. Alex care nu avea instagram (ca nu prea își pierde el timpul pentru că oricum nu prea are timp liber) dar a făcut pagină de insta #oradepsiho pentru că și-a dat seama că așa poate să ajungă mai repede la elevii lui. Alex care e calm și bun, e empatic și te ia la mișto când ți-e lumea mai dragă și care reușește să te facă să crezi că poți. Orice.

❤ Irinel Ioniță și Tudor Moțoc de la Vodafone care alături de mulți alți colegi au inițiat un proiect pro bono prin care să ajute elevi de clasa a XI-a și a XII-a să își aștearnă un drum în viață, să nu își piardă speranța, să creadă că „EU CRED! EU POT”.

Când mi-au zis că ei cred că le-aș putea fi de folos în proiectul lor am zis „Da” din tot sufletul dar le-am zis că Alex e mai meseriaș ca mine și el face minuni cu copiii. Și i-am mai dat un pro bono lui Alex că doar la ce sunt buni prietenii, nu? Aaaa… oamenii aceștia fac acest proiect pe timpul, cunoașterea și banii lor.
Dar, Doamne, ce surpriză am avut atunci când ne-am întâlnit cu copiii de la Liceul agricol din Armășești, județul Ialomița. Copii buni, cu dorință să afle, să facă, să cunoască dar pe care nu-i prea impulsionează nimeni. Ori, știm cu toții cât de ușor ne putem pierde în neîncrederea care vine la pachet cu adolescența.

Și ce mi-a plăcut iar foarte mult este că am avut dreptate. Alex a fost genial în interacțiunea cu elevii. N-am spus-o eu. Așa au zis toți voluntarii din proiectul „Guide me”, proiect născut din dorința unor tineri care simt nevoia să dea mai departe generațiilor viitoare, să dea posibilitatea altor copiii să performeze fără să fie nevoiți să treacă prin „furcile caudine” ale unui sistem bolnav din România.

❤ Tot ceea ce înseamnă activitatea Asociației Anais din București și a Asociatia Pas Alternativ din Brașov mă face să înțeleg că doar împreună vom putea să ridicăm nivelul de evoluție, de empatie, de compasiune al compatrioților noștri.

Doar cu ajutorul lor am putut să derulez programul „Viață după abuz” al cărui obiectiv este să le învețe pe femeile care au fost victime ale violenței domestice să trăiască din nou fără să le fie frică la fiecare pas.

❤ La proiectul ăsta a zis da și sensei Paul Dicu care, în timp ce (vă) scriam, el scria pe facebook: „Nu este despre cât de mândri ne simțim sau nu. E despre cât de dispuși suntem să dăm acestei țări. La mulți ani, România!” moment în care m-a făcut mai mult să cred în întâlnirea cu acest om care a fost de acord să căutăm o formulă ideală prin care artele marțiale să dea posibilitatea fostelor victime să-și înfrângă teama strânsă poate în ani de zile. Mă rog, mă cam aleargă la antrenamente dar simt cum mă îmblânzesc exact exact ca în Micul prinț unde „a îmblânzi” are o definiție uitată de lume, aceea de „a crea legături”.

Toți oamenii ăștia sunt cumva în „sufrageria sufletului meu” dar dincolo de ea, mai sunt și alte case care mențin România locuibilă și, pe alocuri, frumoasă. E MagiCAMP, Bursa de Fericire, e Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu care ne-au mobilizat atât de frumos încât construim împreună un spital pentru copii; e Valeriu Nicolaee care a făcut Casa Bună pentru copiii din Ferentari. E Paula Herlo și Alex Dima, Maria Holtzhauserser și sora Felicitas cu care abia aștept să mă întâlnesc și mai sunt dar să-i uite toate relele așa cum i-am uitat eu acum.
Așa că, ce-mi doresc de 1 Decembrie 2019?

Să reparăm cât mai repede toate stricăciunile și să ne construim o țară așa cum ne-o dorim toți cei care gândim cu sufletul pentru ea, România mea. 🌩⛈🌧☁️🌥⛅️🌤☀️
La mulți ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.