După ce intri în scara blocului în care locuiesc dai de un mic holișor (cum ar fi spus Buni, pentru că, nu știu să spun de ce sau de unde avea obiceiul ăsta de a folosi dimininutive) care este un spațiu în care sunt situate cutiile de scrisori. Hmmm… de parcă cine mai primește scrisori? Primim facturi, pliante pentru te miri ce prostii, iar în anii electorali te îngrozești de câți bani au dat aiurea crezând că astfel ne conving că vreunul dintre ei ar fi potrivit să ne conducă destinele. Dar, tot cutie de scrisori se cheamă că este, indiferent de ce primim, iar în blocul unde stau eu ele sunt situate imediat ce deschizi ușa grea de la intrare după care mai faci fix doi pași și trebuie să deschizi o altă ușă care te duce în holul mare.

Într-o dimineață urma să plec undeva cu Alina dar, de nerăbdare, am coborât un pic mai devreme. Era sâmbătă dimineață foarte devreme, era liniște și deja frig pentru că era sfârșit de noiembrie. Am trecut de prima ușă dar am rămas înăuntru urmărind să o văd când parchează mașina.

E, și în timp ce o așteptam în liniștea acelei dimineți, auzeam cum se închide în spatele meu ușa de care tocmai trecusem. Era un scârțâit ușor, dar constant care anunța închiderea acelei uși.

Și n-am putut să nu mă gândesc că uite așa, ușor-ușor, fiecare dintre noi înaintăm pe drumul ăsta numit viață. Pe fiecare dintre noi ne așează destinul pe un drum, drum pe care suntem însoțiți de alți oameni de la care învățăm lucruri bune sau mai puțin bune dar, cert este că, la un moment dat, începem și noi să facem alegeri pentru că avem și liber arbitru nu doar învățăturile căpătate de la cei care ne-au crescut.

Astfel, fiecare continuă să înainteze pe drumul său după cum îi este dat dar și după cum alege să o facă. Algeri care îi vor purta pașii către întuneric sau către lumină. Și realitatea la care ne gândim rar este că, pe măsură ce înaintăm, în spatele nostru, al fiecăruia în parte, se închide o ușă anunțându-ne cumva prin scârțâitul său că își continuă mișcarea lină de închidere. Până într-o zi, când se va închide de tot pentru că viața aia s-a terminat.

Iar eu cred că va depinde mult evoluția noastră ulterioară de ceeea ce am făcut, de cum ne-a reușit să ne îndreptăm fiecare pas către lumină sau către întuneric. Fiecare pas, fiecare gând, fiecare gest pentru că toate la un loc înseamnă viața noastră. Și toate ar trebui să fie alegerea noastră conștientă. Ar trebui să ne învețe de mici și să ne antrenăm toată viața pentru ca astfel să putem să facem alegeri conștiente care să fie îndreptate către binele nostru și al celorlalți.

Și ar trebui să facem cât mai multe alegeri bune pentru că, realist vorbind, când s-o închide ușa în spatele nostru, cale de întoarcere nu mai există.

Și iar o să o luăm de la capăt și va fi prin lumină sau prin întuneric în funcție de cum am învățat că trebuie să fie.

Să ne fie conștiința cât mai curată și viața cât mai lină!