Nu am auzit mulți oameni care să spună: „Știi cum am reușit eu să îmi fac o casă?” sau „Știi ce am făcut eu și soțul/soția mea ca să avem o relație bună? ori „Ca să pot să fac toate școlile pe care știi că le-am făcut a trebuit să…”.

Nu avem în noi exercițiul acesta de a ne crea propria imagine despre noi înșine. Iar după aceea suntem mirați că nu avem încredere în noi. Ne temem de ce va să vină, ne temem că nu vom putea face față sau că nu vom putea avea dramul de înțelepciune necesar pentru a găsi soluția cea mai bună.

Când, de fapt, dacă am face acest mic exercițiu de aducere aminte a tuturor lucrurilor pe care le-am făcut și care a avut darul de a ne înțelepți mai mult cu fiecare încercare, nu am face altceva decât să ne apdatăm imaginea pe care o avem despre noi înșine. Nu am face altceva decât să devenim conștienți de forța și experitza noastră în ale vieții pentru ca astfel să nu ne mai înfricoșăm de toate câte le avem de rezolvat.

Dacă nu știm concret câte a trebuit să facem, să înțelegem, să învățăm, cum am reușit să ne adaptăm; dacă nu știm care ne-a fost tot drumul parcurs până acum vom avea impresia că suntem în clasa I-a și viața ne dă examen din materia de bacalaureat.

Așa că, în loc să vă lamentați și să vă înfricoșați că nu o să faceți față provocărilor mai bine vă împărtășiți unul altuia povești despre voi sau stați la ceas de taină cu partenerii voștri ori cu prietenii alături de care ați trăit și bune și rele pentru ca astfel să vă întăriți încrederea în voi. Ori, dacă de atâtea ori ați reușit să găsiți soluții sau… dacă de atâtea ori ați fost în stare să vă ridicați atunci când viața v-a pus în genunchi, ce vă face să credeți că nu veți reuși să treceți cu bine și pandemia asta.

Nu e vorba de nici un pahar plin sau gol pe jumătate. E vorba de cât de „antrenați” sunteți și, mai ales, de cât de conștienți sunteți de capacitatea voastră de a vă adapta situațiilor, de a le îndura și a merge mai departe.

Aduceți-vă CV-ul propriei vieți la zi și veți vedea că nu mai sunteți entry level de mult. 😀 și așa o să vă dați seama că nici temerile de azi nu mai sunt justificate. Dar până când nu o să știți câte parale faceți nici vieții nu o să-i cereți mai mult.

PS: nu-mi spuneți că asta nu seamănă cu nimic de până acum și că e prea greu. La fel ați gândit și când ați făcut primii pasi, când v-ați suit prima dată pe bicicletă sau patine de gheață sau când ați început să scrieți. Ca să nu vă mai aduc aminte de alte zile și alte nopți și experiențe care ar fi putut să vă facă să credeți că nicodată nu veți simți bucuria patinajului, a caligrafiei sau a dragostei împărtășite.

Hai, ti-ai făcut CV-ul tău de om?