Mult timp mi-a fost frică de singurătate. Slavă Domnului! că, pe măsura ce timpul a trecut și am reușit să înțeleg mai mult, mi-am dat seama că teama cea mai mare nu este accea de singurătate, ci este cea de a fi în compania unor oameni nepotriviți.

Nepotriviți mie ca scară de valori, ca atitudine față de viață și de vicisitudinile ei.

Nepotriviți din punct de vedere al caracterului și al felului în care se poziționează față de ceilalți.

Nepotriviți unii cu ceilalți din punct de vedere al mentalităților care ne conduc prin viață.

Acum îmi dau seama că am învățat să evit toate aceste nepotriviri în momentul în care am realizat că sunt mari consumatoare de energie și de timp. Că tot acel efort pe care îl facem ca să ne „potrivim” cu oameni cu care nu e posibil să ne potrivim sau să „încăpem” în situații ori chiar relații în care, practic, nu avem ce căuta, nu fac altceva decât să ne țină pe loc cu motorul turat și frâna de mână trasă. Mă rog, cum spuneam, toate astea le trăiam, luasem toate acele decizii de a sta în relații sau a accepta situații nepotrivite datorită gândirii din această cheie a fricii.

Ori, cu toții știm că frica este unul dintre cei mai mari dușmani ai noștri. Știm că nu duce la nimic bun, că uneori este paralizantă, că ne fura energia, cheful de viață, pe scurt, ne face viața un calvar. De aceea trebuie să facem tot ce stă în puterea noastră pentru a o evita.

Cum? Trăind rațional și ancorați în realitate.

E greu, îmi veți spune. Iar eu am să vă spun: nu, e doar ceva nou, nu e greu.

Ce am făcut eu ca să nu-mi mai fie frică de singurătate? In primul rând m-am gândit că e o chestiune de timp. După care mi-am dat seama că există, ca în orice pe lumea asta, și niște avantaje.

După încă ceva timp mi-am dat seama că acest timp al solitudinii a fost necesar pentru vindecări și așa am ajuns să îl văd ca pe un timp benefic. Vă invit și pe voi să faceți acest bilanț care să vă ajute să înțelegeți mai profund situația în care vă aflați. Pentru că nimic nu este perfect rău și nimic nu este perfect bun pe lumea asta. Totul este să reușesc ca în momentele rele din viață să văd acel dram de bine pentru că acela este cel care mă ajută să merg mai departe.

După ce toate aceste vor fi fost înțelese, am aflat despre impermanență și m-am gândit să vă spun și vouă.

„Totul e într-o continuă mișcare și într-o continuă schimbare. Nimic nu rămâne la fel. Orice gând, emoție, acțiune, fapt poate schimba ceva ce inițial părea a fi răspunsul….și apoi, da se întâmplă într-un timp scurt, mai lung… depinde de ce schimbare facem și ce generează în jurul nostru.” așa mi-a explicat Ștefania acest concept de impermanență.

Iar ieri, într-o discuție cu Eliza, am concluzionat că în ortodoxie avem conceptul de liber arbitru cum în budhism există cel de impermanență a lucrurilor, ambele fiind despre capacitatea noastră de a schimba ceva în felul în care gândim și acționăm pentru ca astfel să intervină schimbarea în viața noastră.

Așa am înțeles că depinde de mine ca singurătatea să înceteze să mai fie parte din viața mea. Că pot să schimb felul în care mă raportez la o situație iar această schimbare, implicit, va duce la rezolvarea unei probleme.

Evident că voi va trebui să schimbați cuvântul „singurătate” cu oricare altul care se potrivește realității voastre de acum pentru ca astfel să porniți pe acest drum al schimbării. Și va mai trebui să aflați care este comportamentul, felul de a gândi care vă ține prizonier în situația aceea nedorită. Cum? Oprindu-vă din fuga nebună de zi cu zi pentru ca astfel să puteți să auziți ce vă spune sufletul. Putem obține asta prin rugăciune, prin meditație, vorbind cu un terapeut sau vorbind cu un prieten în liniștea unei seri sau a mai multora și care discuție să ne aducă mai aproape de noi.

Pentru că, cinstit vorbind, e inutil și contraproductiv să așteptăm tot timpul ca celălalt să se schimbe, ca vremurile să devină mai bune, ca omenirea toată să înțeleagă că trebuie să încetăm să mai fim răi. Nu acesta este răspunsul la întrebarea: ce trebuie să se întâmple ca viața mea să fie mai bună?

Răspunsul este: ce schimbări sunt dispus să fac eu pentru ca viață mea să fie mai bună?

Fotografia e făcută ieri din goana mașinii pentru că liberul arbitru al Elizei a zis că nu putem să oprim pe DNnuștiucare ca să fac și eu o poză decentă la rapiță. 😀