Post lipicios
Nu m-a învățat speranța în sensul de vis dar m-a învățat nădejdea adică încrederea, convingerea că la un moment dat va fi altfel decât este în momentul acela în care suferi. M-a învățat nădejdea incluzîndu-L pe Dumnezeu dar fără să o spună explicit pentru că pe vremurile alea nu era de vorbit de credință și de Dumnezeu. Știu că alții nu au ținut cont de … Continuă să citești Nădejde vs.Speranță
Vorbim în gând cu alți oameni în loc să vorbim cu ei. Partea proastă este că mai și răspundem în locul lor adică, punem cuvinte în gura oamenilor ca după aia să luăm și decizii pe baza acestor gânduri. Credem că știm ce gândesc ceilalți, ce le place, cum ar vrea ei să fim noi și bineînțeles că toate gândurile astea sunt total în defavoarea … Continuă să citești Renunțarea la vis
Ni se pare dificilă viața atunci când nu înțelegem. Dar, nu toate sunt de înțeles. Mă rog, până la momentul ăsta al evoluției umane. Cred că toate sunt de iubit. Dar asta devine și mai dificil de înțeles. (Cum să iubesc ceea ce eu consider că mi-a făcut rău?) Avem impresia că toate zilele trebuie să fie bune și aflăm destul de repede că nu … Continuă să citești De înțeles, de iubit și de lăsat
Post lipicios
Mi s-a spus de câteva ori în viața asta că sunt „prea puternică” sau că sunt femeia-bărbat iar cel mai explicit și mai greu de digerat a spus-o Buși într-o minunată dimineață de vară, în Vama Veche, pe când stăteam cu cafeaua în față pe terasa „La Canapele” împreună cu el și cu Ancuța Coman, minunata colegă și prietenă din Timișoara. Evident că eram în … Continuă să citești Vulnerabilitate vs. Forță
Trebuie să ne iertăm pe noi și să îi iertăm pe ceilalți. Trebuie să ne iubim pe noi și să îi iubim pe ceilalți. Trebuie să avem grijă de noi așa cum avem grijă de ceilalți. Sau să avem grijă de alți oameni așa cum avem grijă de noi. Fiecare dintre aceste sentimente reprezintă o aripă care ne ajută să ne înălțăm. Avem nevoie de … Continuă să citești A iubi și a ierta
2010. Divorțez a doua oară. De data asta trebuie să plec din casa mea. Mecanismul meu de apărare funcționează ca și până acum și fac totul pe pilot automat. Fac tot ce ține de mine ca lucrurile să iasă bine fără să îmi dau voie să simt ceea ce trebuie să simt. Oricum nu aș avea timp să simt. În momentele alea să simți este … Continuă să citești Suflete recondiționate
Știți momentul ăla dintre inspir și expir? Ați încercat să prelungiți conștient acel spațiu de timp care ne aparține și pe care îl înghesuim grăbindu-ne spre următorul gest menit să ne plimbe aerul prin plămâni? Nu să îmi țin respirația din cine știe ce motiv ci, să nu mai accelerez ritmul în care respir. Să nu mă mai grăbesc, să îmi dau seama de acel … Continuă să citești Stop cadru între inspir și expir
Post lipicios
-Ce faci, fată, ai murit? -Nu, n-am murit? Dar tu, ai murit? -Nu, n-am murit? Și râdeam ca două căpiate de parcă mare glumă ce făcusem. După care ne aduceam la zi cu ultimele evenimente din viața noastră și cam pe acolo se termina conversația. Mă credeți sau nu, câțiava ani din lunga, minunata și colorata noastră prietenie care durează de 40 de ani, doar … Continuă să citești Scrisoare netrimisă II
Oricât de paradoxal vi s-ar părea, cu mâna pe inimă vă spun, în spital am râs mult de tot. (Fix pe apex țin mâna, în spațiul V intercostal 🙂 ). (Altă paranteză: știți bancul ăla cu baba care s-a împușcat în genunchi și când a fost întrebată de ce a făcut așa le-a spus că ea vrut, de fapt, să se împuște în inimă și … Continuă să citești Râsul ca o terapie
Nu înțeleg viața fără muzică. De aceea tot timpul ascult muzică. Aș putea spune că ascult muzică de toate felurile dar aș minți. Nu îmi place orice muzică iar, de exemplu, muzica clasică am descoperit-o târziu, pe la 40 de ani și asta îi datorez exclusiv lui Marian. El a avut rabdare să mă lase să îi prind gustul ca să pot să-mi las sufletul … Continuă să citești Scrisoare netrimisă I
Pași către propriul suflet 