Mi-am schimbat dioptriile și partea cea mai nasolă la upgradarea asta este că văd praf în locurile în care credeam că nu e dar și micile mele imperfecțiuni. Așa că, aseară când toate astea m-au cotropit 😀 , mi-am adus aminte ce mi-a zis un om drag cu ceva ani în urma când i se relevase lui o chestie și putuse să ia o decizie majoră în viața lui: 

„Moise, știi cum e atunci când îți tot schimbă oftalmologul lentilele și când o pune p-aia bună e totul clar? Așa a fost și cu mine…”

La fel se întâmplă și în viața ta când, lucruri pe care voiai să nu le bagi în seamă, care ți se păreau mai puțin grave, defecte ale unei vieți care nu te mai satisface sau ale unui partener căruia refuzai să-i vezi apucăturile au ajuns acum să nu le mai suporți.

Le știai și atunci, la început, dar ai crezut că o să renunțe la ele și va fi mai bine. Ai sperat, i-ai spus, l-ai atenționat, te-ai luptat cu frustrarea ta și cu încăpățânarea celuilalt continuând să păstrezi ochelarii deformatori ai iluziei.

Schimbarea „dioptriilor” este o binecuvântare care poate veni către tine sub orice formă (terapie, o replică dintr-un film, o carte de psihologie aplicată, etc), e destul de bulversantă dar ea nu face decât să aducă acea ajustare care să-ți influențeze în bine calitatea vieții.

Mă rog, schimbarea aceea o vei face tu pentru ca vederea aceea clara, fără echivoc nu te mai lasă să menții în viața ta impostura, meschinăria, sufletele mici și chircite din cauza răutății sau orice altceva care îți impietează liniștea specifică doar sufletului tău.

Pentru că fiecărui suflet îi vine liniștea din lista de lucruri care contează pentru el, care îl fac pe el să vibreze și să se înalțe dincolo de urâțenia pe care noii ochelari au adus-o în prim-planul conștiinței sale.

*

Două lucruri ne țin prizonieri în relații toxice:

• Faptul că nu putem admite că am luat o decizie greșită asupra căreia trebuie să revenim și implicit să schimbăm ceva. Pentru ca, nu-i așa, noi toți suntem frumoși, deștepți și devreme acasă, astfel încât ne este dificil spre imposibil să admitem ca am luat o decizie greșită. Și nu, nu se pune problema că „La început nu era așa”. Ai văzut că persoana respectivă este așa dar ți-ai spus că se va schimba, ca vei putea să îl/o determini să nu mai facă acel lucru care nu îți place.
  
  Partea proastă este că, atunci când ai tot crezut tu că relația aia este așa cum ți-o imaginai, nu așa cum ți se arăta că este, nu ai făcut altceva decât să visezi.

• Nerenunțarea la acel vis de început este cel de-al doilea lucru care te ține pe loc. Ai vrea să pleci din relația aia dar nu poți pentru că ești tributar/ă imaginației tale care a atribuit altui om calități, frumuseți exterioare și interioare care se dovedesc a nu avea nicio legătură cu realitatea. Te-ai lăsat orbit/ă de primele impresii, ți-ai dorit cu ardoare ca doar ele să existe și așa ai ajuns să ignori părțile mai puțin bune, chiar deranjante pe care le observai la celălalt.
  

Foarte mulți dintre noi ne îndrăgostim de un vis nu de un om și suntem foarte mirați când „visul” vine beat și mirosind a un parfum pe care nouă nu ni l-a cumpărat niciodată.

*

De aceea vă spun iar și iar: viața este despre a trăi nu despre a visa. Bineînțeles că asta nu trebuie să ne țină departe de alți oameni și de alte relații ci, trebuie doar să ne ajute să găsim răspunsul la o simplă întrebare care se ițește simplu după ce vom fi trecut în revistă toate defectele celuilalt: pot să trăiesc cu ele toată viața?

Pentru că mai e un aspect aici. Dacă am putut observa care sunt acele lucruri care fac din celălalt un minunat imperfect asta nu înseamnă că obiectivul vieții noastre este să îl/o schimbăm, să îl upgradăm ci să îl/o iubim așa cum e. Pentru că, vă spun un secret 🙂 , iubirea dintre voi va fi cea care va duce la evoluția ambilor parteneri nu critica, nu judecata și în nici un caz etichetarea.

Iubirea și vederea clară, fără așteptări și fără visare.