„Bătrânul interior”, la fel precum „copilul interior”, îți schimbă perspectiva asupra vieții. De fapt, felul în care îți privești viața prin aceste lentile poate să fie de folos sau poate fi deformator.

Eu zic că am înțeles ce a vrut să zic teoria copilului interior: practic, ceea ce am înțeles eu, cândva, despre cum este lumea asta, ce pot și ce nu pot, ce există sau nu, ce diferențe sociale sunt la fel ca și cele legate de intelect și câte și mai câte aflate în funcție de ceea ce s-a întâmplat în prima parte a vieții mele, le port cu mine toată viața. De acord, dar nu am cum să nu iau în calcul modul în care evoluția mea ulterioară mă poate ajuta să aleg felul în care las ca ceea ce am trăit atunci să-mi dicteze reacțiile de azi. Sau, de preferat, în cele mai multe dintre cazuri, normal ar fi să NU las să mă influențeze azi din simplul motiv că, de-a lungul timpului, voi fi înțeles că putem să trăim și altfel decât, să luăm un exemplu la întâmplare, în cazul meu cum se trăia în berceniul anilor ’75-’80.

Vorba Simonei Marica: da’ chiar lăsăm copilul ăsta interior să facă ce vrea el? Și are dreptate.

La fel ca în viața reală, dacă ai înțeles că nu poți să lași copilul să facă ce vrea el, când vrea el, nu poți nici să-ți lași pornirile interioare (dictate de amintirile din copilărie) să-ți influențeze atitudinile, comportamentele, viața în general, acum, adult fiind.

Așa încât, dacă ești conștient de evoluția ta în toți anii de după copilărie, dacă știi despre tine că ai evoluat, ai aflat, te-ai șlefuit, ești conștient de cât de multă informație deții, ai să poți să spui: „Mai, Ligia, da’ faptul ca Marian întârzie (still Y) nu înseamnă că tu nu contezi așa cum tatăl tău te-a făcut să crezi deci, nu faci tantrum. Că oricum nu poți că ești femeie bătrână și-ți mai rupi și ceva dacă te dai cu fundu’ de pământ.”

Cu alte cuvinte, cunoașterea venită ulterior copilăriei te poate ajuta să raționezi, să iei decizii care nu sunt influențate de primul gând. Pentru că da, primul gând, primă reacție când cineva întârzie, poate să fie de „gol în stomac” dată de acea amintire veche. Dar, dacă nu te lași dus de ea în reacții copilărești poți alege să (re)acționezi ca un adult. Cum? Păi, fix așa cum ai vrea să se poarte și cu tine ceilalți atunci când nu ești „țiplă”.

*

La fel cred că este și cu bătrânul interior, această idee care, de la un punct încolo al existenței noastre, este foarte prezent și ne modifică felul în care ne raportăm la viață, în care luăm decizii, alegem oameni, doctori, cărți, concerte care să ne construiască ceea ce trăim în toamna vieții noastre.

Numai că, mă tot gândesc și mă tot observ de ceva vreme cum am început să cochetez cu ideea de pensie pe care nu mă văd ca eu fiind persoana care nu face nimic. Mă rog, sper să mă ajute și fizicul dar mai ales intelectul să pot să mai fac, totuși, câte ceva.

Bunăoară, mă tot gândesc să fac un ONG care să vină în sprijinul victimelor violenței domestice după ce acestea vor fi reușit să iasă din situația de abuz.

Și astfel, prin portavocea unui ONG, să pot să mă adresez mai multor oameni, să caut (și poate să și reușesc) să adun laolaltă mulți oameni plini de intenții bune, să dau din cunoașterea acumulată în acest domeniu de nișă cât mai multor oameni și, tot așa.

Practic, „bătrâna mea interioara” cred că mă așteaptă că în curând să fac niște pași înspre următoare perioadă din viața mea pe care o văd destul de luminoasă, mă rog, pe cât de luminoasă poate să fie o zi de toamnă.

[Gânduri între două terapii de la Ligia Moise]