Speranța se construiește, altfel se numește vis, așteptare sau „scenarită”.

Dacă vreți să aveți speranță – de viață, de a fi fericit, sănătos, iubit, etc. – atunci e musai să faceți planuri în acest sens. Planuri înseamnă lucruri concrete: liste, trasee, etape  ale unui parcurs. Drept pentru care, dacă îmi doresc să citesc 24 de cărți într-un an asta înseamnă că 18 minute din fiecare zi a acelui an trebuie să le aloc cititului. Pentru asta îmi fac măcar o listă cu domeniile de interes, eventual mă înscriu într-un club de carte sau vorbesc cu un bun prieten să citim împreună acele cărți pentru ca să am cu cine să discut.

Dacă stai degeaba în pat și te uiți pe facebook, instagram sau euștiuunde și te gândești cum o să le vorbești tu oamenilor despre cărțile pe care la un moment dat (nu știm care) le vei citi, aia se cheamă visare. Nici să fii rău cu tine și să te cerți în timp ce continui să scrolezi internetul nu este o soluție pentru că să fii și tu rău cu tine așa cum au fost și alții crezând că te vor motiva, clar nu este modalitatea prin care vei ajunge la rezultatul dorit.

Speranța moare ultima pentru că este construită din dorința ta de a fi mai bine – indiferent care este binele ăla: citit, kilograme mai puține, dietă sănătoasă, lăsat de fumat sau de alte vicii – dar și din planuri bine conduse, urmărite și, cel mai important, din conștientizarea faptului că stă în putere ta să faci schimbările pe care ți le dorești. Speranța astfel construită va deveni cea mai bună unealtă care îți va modela trupul să arate așa cum îți dorești tu, va fi cel mai bun dinam care te va ridica din pat ca să pleci spre sala de antrenament sau va fi acel soft din creierul tău care te va opri să mai mănânci, să mai fumezi, să mai joci jocuri de noroc sau să faci sex ocazional, adică să-ți faci rău.

Speranța la o viață mai bună, pe care mi-o construiesc, cu intenția clară de a-mi modela viața, este dată de ritmul în care trăiesc, oamenii pe care îi întâlnesc, filmele sau știrile la care mă uit, tuturor acestor lucruri cărora le permit să-mi invadeze psihismul meu. Toate acestea și multe altele pe care le lăsați să vină în viața voastră pot face din dorințele voastre o speranță ca o unealtă fină ce vă va ajuta să vă desăvârșiți ca oameni sau vă vor purta pe cărări întortocheate și pline de tentații ce vă vor ține, de fapt, departe de imaginea pe care v-ați format-o despre cel care vreți să deveniți.

Când lucram în spital și trebuia să vorbesc cu oameni care erau în situații ireversibile cum ar fi paralizia și le spuneam să se ancoreze în realitate și să facă modificările necesare unei vieți cât mai aproape de normal, ei îmi spuneau: „Și dacă se ridică totuși în picioare…” iar răspunsul meu era: „Eu nu îți iau speranța unei minuni dar până se întâmplă minunea, tu trebuie să faci rampe, să scoți praguri, să modifici băile ca astfel să puteți avea o viață cât mai normală.”

Acum, în timp ce scriu îmi dau seama că ceea ce își doreau ei era un vis (ca persoana dragă lor să mai meargă vreodată) iar eu le vorbeam despre speranța la o viață cât mai bună atât pentru ei ca aparținători cât și pentru pacient. Această ancorare în realitate poate fi pe alocuri dureroasă dar, de fapt, este singura care îți poate oferi o bază solidă pentru a-ți construi speranțele tale legate de o viață mai bună. Doar ancorându-te în realitate, evaluând exact situația în care te afli, poți face planuri concrete și viabile care să îți permită să-ți așezi viața pe un alt drum. Altfel vei fi doar un om care se învârte într-un sens giratoriu, învârteală din care poți vedea că există mai multe drumuri pe care să o apuci dar încă nu știi să dai semnal, să te încadrezi și cu curaj și un pic de îndrăzneală să o cotești pe acel drum care ți se pare cel mai bun.

Nu știi dacă e cel mai bun drum? Nici nu vei știi niciodată dacă vei continua să te învârți în acel sens giratoriu.

Nu știi unde te va duce? În mare parte este adevărat. Dar viața e plină de sensuri giratorii. La următorul vei beneficia de experiența anterioară care te va ajuta să ieși repede de acolo dacă este cazul și, până la urmă, vei știi să alegi exact drumul care ți se potrivește cel mai bine.

Cum o să știi că ești pe drumul cel bun? Când se va așeza în sufletul tău o liniște pe care nu ai mai cunoscut-o până atunci și vei fi împăcat și cu ce ai și cu ce nu ai. Liniște care va face din multe dimineți prilej de bucurie că te-ai trezit în locul în care trebuie, cu oamenii lângă care trebuie să fii și urmează să faci ceea ce îți place.

Dacă ești supărată că lângă tine nu e Brad Pitt (chiar dacă el nu știe că exiști), că tu nu ești astronaut (chiar dacă nu ai făcut nici măcar un curs de pilotaj), că nu ai 1 milion de euro (dar nu ai muncit niciodată în domeniul care să îți permită un asemenea câștig), nu ai o relație bună cu colegii de serviciu (cărora abia le dai bună ziua) asta înseamnă că ești tot într-un sens giratoriu unde continui să dai vina pe ceilalți, pe karma și pe contextul socio-economico-politic în care trăiești. Asta înseamnă că doar visezi și îți plângi de milă de cât de tare te doare trezirea la realitate.

Și cred că ai uitat (sau nu ai știut niciodată) să îți spui că meriți să trăiești frumos.

Ce trebuie să faci ca toate acestea să se întâmple? Planuri concrete. Azi.