„Sex is a way to avoid intimacy” este o expresie pe care o știm, s-a rostogolit mult pe toate căile de comunicare și s-a vorbit despre ea ori de câte ori a venit vorba despre doi oameni care intrau într-o relație.

Punem accentul pe sex, pe carnal, pe orgasme, forme, mărimi, performanțe și tehnici inspirate dintr-o industrie ultra productivă. Astfel lăsăm deoparte dorințe, nevoi, amintirea unor decizii mai puțin bune, mai puțin inspirate care a dus la alte decizii de care nu vrem să ne aducem aminte, la fel cum nu vrem să ne aducem aminte altele care, de fapt, multe dintre ele sunt terifiante și de nepovestit doar în mintea noastră.

Doar acolo niște chestii ce pot fi sumarizat în trei fraze se supradimensionează, unele devin adevărați monștri la care ne temem să ne uitam noi da-păi să le mai arătăm și altora. Doar vorbind între noi o să vedem că ceea ce era la noi un monstru, era și la celălalt și așa ajung iar la vorba unei doamne foarte dragi: „Important este ca piticii mei să se joace frumos cu piticii tai”.

Practic, pentru ca să ajungi în intimitatea unui om, tre’ să faci slalom printre multe amintiri, obiceiuri, omul respectiv trebuie să poată să nu facă din ele scut, porți înalte la care să trebuiască să stai până când se va simți suficient de în siguranță să lase pe cineva să intre. Și, din păcate, mulți se tem de propria reacție nu neapărat de a celorlați și așa rămân în spatele porților unde nu întra răul dar nici binele nu se poate măcar strecura.

Astfel încât, multe întâlniri rămân la nivel superficial, sunt consumate prin sex chiar dacă undeva pe fundal rulează un „progrămior” care spune „Hei, aș fi vrut să cunosc omul ăsta… Să stau cu el la povești, să văd la ce glume râde, ce muzică ascultă…. Hei…”.

La fel cum mi s-a năzărit să spun acum câteva zile în terapie: „Job is a way to avoid intimacy with myself.”

Pentru că ne-ar fi de folos multora dintre noi să admitem că serviciul poate fi o bună modalitate prin care mă amorțesc astfel încât să nu am timp, energie și tot ce-o mai trebui ca să mă așez la taclale cu mine, să mă întreb ce ar trebui să se întâmple ca eu să zâmbesc.

Evident că pe lângă timp și energie, ingredientul esențial este (măcar un strop de) iubire. Dar, cine mai vorbește azi despre iubire când avem sex și job?

[Gânduri între două terapii de la Ligia Moise]