Dacă ne-am opri din când în când doar să observăm. Macar din când în când să oprim fuga nebună despre care oricum nu am ști să spunem unde ne îndreaptă.

Dacă ne-am opri și ne-am întreba pe noi înșine, într-un dialog intim menit să ne întoarcă atenția asupra noastră:

„Tu ai văzut desenul de pe geamul din bucătărie?”

Ori dacă ne-am lăsa ochii să se odihnească privind în zare ca mintea să poată să cuprindă mareția unei zile banale care ți-a (mai) fost hărăzită.
Să-ți lași mintea să pășească dincolo de pragul ușor meschin al unui plan făcut cu mulți ani in urmă, pe vremea când nu știai atâtea, nu gândeai ca acum și, cel mai probabil, nici scara de valori nu era aceeași.
Din păcate, fuga nebună nu îți permite să te gândești la planul făcut cu mult timp în urma, nu te lasă să vezi că vremurile s-au schimbat odată cu vremea și tot ea te împiedică să înțelegi că nici tu nu mai ești aidoma celui care a facut planul și că vei fi ajuns mai priceput/ă, mai puternic/ă, mai înțele(a)pt/ă.

Fuga nebună, fără sens și făra pauze este la fel de rea ca frica. Ele ne sunt dușmanii nevăzuți dar simțiți în fiecare fibră a corpului, care creează senzație aia ce îți urcă încet dar sigur de la baza coloanei pâna la ceafă lăsând pe traseul ăsta un șir de ace ce îți strânge carnea pe tine și îți schimbă mirosul pielii. Fuga de o realitate – cu care nu te-ai încumetat niciodată să stai la masa să vezi ce vrea – vine însoțită de buna ei prietena frica și tu, din grabă și superficialitate, noi toți, le-am lăsat să ne intre în casa sufletelor noastre. Partea proasta este ca nu am spus la nimeni de ele, nu povestim, nu le dezavuăm, nu le scoatem în lumina adusă de un zâmbet ori de o vorba bună sau de un gest pe care alt om îl face pentru noi. Acolo, sub acea lumina, dacă ne-am povesti fricile, ele ar păli și-ar pierde din putere și noi am putea trăi descătușați, nu ne-am mai împiedica de ele la fiecare pas și la fiecare vorbă. Am spune ce gândim, frumos și curat, așa cum poate vorbi orice suflet în absența fricii de a fi judecat, etichetat și marginalizat.

Mulți, când vă veți opri din goana nebună, veți afla că de mult ați fi vrut să schimbați azimutul dar nu ați făcut-o pentru că nu ați știut să vă opriți și să priviți desenul de picaturi făcut pe geamul de la bucătărie.
Îhî, dimineața aceea în care ați scos pe marginea ferestrei cana de cafea ca să-i grăbiți răcirea. 😊