Să nu faci rău


Sunt departe de a fi o delicată, o femeie care are disconforturi sau strâmbă din nas la cuvinte mai puțin ortodoxe. Am crescut în Berceni dar, peste toate câte le-am trait atunci, s-au așezat mii de pagini citite, mii de ore de studiu și cateva sute de ore de tarapie.
Chiar și așa – cu tot berceniul prezent în formă latentă în mine – violența mă îngrozește, îmi strânge carnea pe mine și mă face să-mi doresc să am un fel de superpower de genul:

Peștișorul de aur: Acum că m-ai prins îți pot îndeplini o dorință. Care este aceea?
Eu: Să fie pace în lume. Peste tot. În orice țară dar mai ales între oameni.

Doar că-s prea îmbătrânita și hârșită de viață ca să mai cred în minuni. Nu le neg, nu le contest existența doar că eu cred mai mult în ceea ce pot să fac eu, ce stă în puterea mea și mi-a îngăduit să fac.

Până vine peștișorul de aur eu zic să facem fiecare ce se pricepe mai bine ca celui de lângă noi să-i fie (mai) bine, asta însemnând și alți oameni care nu ne sunt rude sau prieteni.
Să ne sădim în suflet sentimentul ăsta de iubire față de noi și față de semenii noștri, față de țara asta și de toata istoria ei pe care și noi, prin acțiunile noastre de azi, o plăsmuim. Azi, prin fiecare acțiune a noastră. Și, tot prin fiecare acțiune a noastră, creem evenimente care vor fi în viitoarele cărți de istorie.

Timpul trece mult mai repede decât ne place să admitem. Și, cu fiecare acțiune, cu fiecare gest, cu fiecare cuvânt noi toți determinăm o realitate pe care toți protagoniștii scenariului nostru de viață o trăiesc, vibreaza la ea, își modifică unele comportamente și foarte ades modul de a gândi.

Suntem mult mai interconectați și interdependenți unii de alții decât mulți vor sa înțeleagă. Trust me, I’m a psychologist! 😀

De aceea, să nu credeți că atât binele cât și răul făcut nu le vom regăsi în viața noastră mai devreme sau mai târziu. Așa că, dacă nu dintr-o formă de altruism, măcar dintr-un instinct de conservare fiți mai atenți la acțiunile voastre și semănați bine în jurul vostru.

Sau, minunat ar fi dacă, ne-am opri din a mai face rău.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.