Când renunțăm înainte de a începe

Într-o seară s-a întrerupt curentul. Brusc toate planurile făcute pentru acea seară s-au dovedit a fi de nerealizat. După ce-am aprins câteva lumânări (uite așa îți dai seama că o obsesie se poate dovedi a fi și foarte utilă 😀 ) m-am gândit că o să-mi pun un cd cu ceva muzică. Pînă la urmă am ales un audiobook.

Când m-am dus la laptop am văzut că mai are puțină baterie așa încât, primul gând a fost:

„Ce rost are să mai pun cd-ul doar pentru atât de puțin timp?”

Cel mai probabil că aș fi renunțat dacă nu m-ar fi izbit similitudinea dintre situații. Pentru că atunci, în întunericul camerei mele, mi-am dat seama că așa facem și în viață. Din cine știe ce resorturi interioare se naște această nevoie de a ști că unele momente, unele situații vor fi veșnice, că vom putea perpetua la nesfârșit clipe, bucăți din viață, oameni pe care am fi vrut să-i fi întâlnit mai devreme uitând că toate se întâmplă doar atunci când le-a venit timpul.

De multe ori, pentru că nu știm cât o să dureze, renunțăm încă din start refuzându-ne bucuria ce o putem trăi atât cât va să fie. Și ajungem să nu ne bucurăm de oameni, de vacanțe, de întâlniri știind că sunt vremelnice; ori, în timp ce ne gândim că încă o zi a mai trecut, nu luăm în seamă culorile cerului, atât, preț de cîteva minute.

Când, de fapt, tot ce avem de făcut este să trăim plenar întîlnirile cu oamenii, cu cuvintele privirile ori atingerile lor, să le lăsăm să se transforme în amintiri pe care să continuăm să le păstrăm și după ce toate aceste se vor fi încheiat. În fond fiecare viață este ca un joc de puzzle în care fiecare are locul și culoarea lui.

Știți care a fost frumusețea acelei seri? Laptop-ul meu a rezistat mult după ce m-a amenințat că se va închide așa încât bucuria de-al auzi pe Emil Botta recitând De la Dante la Eminescu a fost mai mare decât în așteptările mele.

A fost ca și cum Dumnezeu (Universul, Ăl Bătrân și cu Barbă cine vreți fiecare să admiteți) mi-ar fi spus:

-Mai ascultă și sufletul ce-ți spune (acel prim gând căruia îi spunem uneori instinct sau feeling) și lasă-l să te conducă spre acele situații care să-l bucure… Pentru că, doar din bucuria sufletului ne luăm puterea de a merge mai departe.

Gânduri bune să aveți!

Lumânarea este de la Cup&Candle by Oana Botezatu ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.