Înainte să pășești în oricare dintre clădirile care formează Culele din satul Măldărești – Greceanu și Duca dar și casa Memorială I.G.Duca – chiar dacă vei fi foarte atent tot nu vei observa o piatră mare, rotundă, robustă băgată în pământ la nivelul solului la fel cum nu vei ști, dacă nimeni nu îți va povesti, că aceea este o piatră de moară.

– Dar nu orice piatră de moară, ne spune doamna Ileana, ghida noastră care ne însoțește. Piatra de moară ce era așezată la intrarea în casă trebuia să fie o piatră care a măcinat grâne, o piatră „muncită” , pentru ca astfel să aducă prosperitate în casă prin această simbolistică a muncii pe care o făcuse.

În timp ce scriam m-am gândit la două lucruri, dacă să scriu „trebuia să fie o piatră” sau „trebuie să…” după care mi-am zis, păi cine mai știe azi de un asemenea obicei și, Doamne, câte pietre de moară să țină un bloc de 10 etaje X 4 apartamente per fiecare etaj?

Familiei Măldăreștilor cică li s-ar trage numele de la faptul că, vorbeau oamenii vremurilor alea, aveau maldăre de bani, iar o altă legendă spune că Tudor Maldăr a fost căpitan în armata lui Mihai Viteazul de care s-ar fi îndrăgostit fiica unu han tătar pe când acesta era ostatec la tătari. De unde a reușit să evadeze, a luat fiica hanului cu el care i-a devenit și soție și împreună s-au adăpostit pe meleagurile Măldăreștilor de azi. Aprigi și oltenii ăștia dintotdeauna.

În Cula Greceanu, imediat ce comuniștii au ajuns la putere au făcut acolo sediul IAS-ului (Întreprinderea Agricola de Stat pentru cei mai tineri unde tot ce ținea de agricultura fusese luat de către stat.). Muncitorii care erau strămutați din alte zone ale țării, erau cazați în casa aceasta unde existau opere de arta, icoane vechi, cărți care, multe dintre ele au fost stricate și/sau puse pe foc de către muncitori. Ca prin minune au fost salvate obiectele de mobilier pe care le vedem și azi.

Și tot grație acelei salvări, în interiorul acestei Cule au fost filmate scene din filmul „Aferim”.

Și, al doilea lucru care mi-a rămas în minte după ce am vizitat acest loc foarte îngrijit, cu clădiri restaurate, cu o istorie care face parte din istoria recentă a României și unde, una dintre cele mai strălucite minți – I.G. Duca – își făcuse casă de vacanță în care nu a mai apucat să locuiască prea mult pentru că a fost executat de către legionari, a fost o parafrazare.

În mod constant, în discuții apare această vorbă grea cum că cei care nu își cunosc istoria riscă să o repete.

Dar cât de trist este, de fapt, să cunoști istoria și să nu reușești să faci din fiecare întâmplare o armă care să te țină departe de o repetare a ei?