Ne punem parole la toate device-urile, la case, la birouri, știm parolele pe dinafară doar parola inimii o mai uităm din când în când.

Și, uite așa, stăm unul în fața celuilalt și încercăm să tastăm codul sufletului care cu o bomboană, care cu o floare ori cu un Te iubesc! dar, trist este că, sunt oameni care și-au uitat parola care le-ar putea deschide sufletul.

Și pleci, pentru că, pe bune, cât să și stai să tot încerci toate parolele posibile?

*

Trist este ca, la un moment dat, oamenii aceștia, vin la terapie cu sufletele ruginite de neiubire, au fețe triste, căzute, n-au chef de viața și sunt speriați de propria singurătate la care singuri s-au supus.

Acum să nu credeți că ne este ușor să le câștigăm încrederea ca să putem să reconfigurăm tot și să inventăm o nouă parolă dar până la urmă funcționează. Chiar e posibil, e viabil acest demers de… recodare a unui suflet.

Uite că nu mă gândisem niciodată că noi, terapeuții, suntem „IT-iștii sufletelor voastre”.

Tot ce mai aveți de făcut este să nu mai stați cu sufletele codate și parolele uitate la care nimeni să nu aibă acces ci să veniți sa încercăm împreună să punem o parolă potrivită vârstei și experienței de viață.

Și de preferat nu la pensie pentru că cinstit acuma, cu telefonul nu ați sta atât de mult timp blocat.