Sunt în trenul de Viena care întâi ar trece prin Sighișoara dar eu tot la Brașov am să cobor pentru că am promis că ma duc la Grupul Învingătoarelor de la Brașov. Dar chiar și așa nu am putut să nu mă gândesc că pe fiecare dintre noi ne așează viața în fața unui tren care ne poate duce către o destinație ce depășește orice închipuire a noastră.

Mulți ne și suim, încercăm să ne închipuim cum ar fi dacă am ajunge la „o vienă” mult visată, suntem încântați și poate recunoscători de ceea ce ni se întâmplă. Poate ne lăsăm copleșiți de bucuria ce ne-a lovit, poate învățăm să trăim cu sentimentul ce tocmai se formează acela că merit să primesc, merit să-mi fac planuri de călătorie spre o destinație nouă unde totul va fi altfel, oamenii vor fi alții, întâmplări nebănuite se vor succeda în ritm rapid în viața mea…

Wow!!!

Stai, stai, stai…

Adică nimic de ce știu acum nu se va mai întâmpla? Adică vrei să-mi spui tu „viață” cu trenul tău cu tot că o să mă duci într-un loc în care eu nu am să pot recunoaște oameni, comportamente, cutume. E drept că e un loc în care am să pot învăța, evolua, am să pot da alte înțelesuri darurilor care vin către tine dar, totuși…

OK, am înțeles că o să fie uau și eu am să am sentimentul (în sfârșit!) că merit. Dar, nu pot să nu-mi pun întrebarea: cine sunt eu să merit? Pentru că ceea ce încerci tu, viața, să-mi spui prin oamenii și întâmplările pe care mi le aduci, e cu totul altfel decât mi-au spus părinții și bunicii, profii ori fostele iubite ale mele.

Dacă mie mama mi-a spus că așa sunt eu, că nu fac nimic bun cum să cred eu că e firesc să ajung să trăiesc într-un loc mult dorit, când eu nu știu despre mine că merit să trăiesc frumos.

*

Știu și eu, știți și voi că întrebările sunt mult mai multe dar sunt variațiuni pe aceeași temă. Important este ce alegem să facem?

Continuăm călătoria luând în considerație că vor fi multe situații noi la care va trebui să găsim soluții pentru a putea să ne adaptăm la noua viață?

Primim darul pe care viața (Dumnezeu, Buddha, oricine ești dispus să admiți) ni-l aduce pe peronul vieții noastre?

Alegerea e cumva simplă:

– dacă nu rămân în tren voi duce aceeași viață de care nu mai sunt satisfăcut, în care nu mă (mai) regăsesc dar pe care o mențin în viața mea pentru că trebuie să o confirm pe mama și tot ceea ce mi-a spus ea despre mine (în cele mai multe dintre cazuri fără cea mai mică rea intenție).

Sau:

– cu toată considerația pentru toți predecesorii mei, aleg să plec din locul în care sunt pentru că știu că dacă nu mă voi dezvolta, nu voi învăța să fiu iubit și altfel decât am fost până acum eu n-am să mai pot fi eu. O să mi se usuce sufletul în timp ce voi continua să trăiesc, să vorbesc cu oameni, să muncesc, chiar să fac bani și să performez. Poate am să întâlnesc oameni pe care într-un fel îi voi prețui, voi fi atașat de ei dar care indiferent de felul cum se vor purta cu mine, ce atmosferă vor crea în jurul meu nu mă vor face să mă simt așa cum m-am simțit atunci în trenul ăla care m-ar fi putut duce la Viena.

Va doresc să vă dea Bunul gândul cel bun ca astfel să vă puteți lua deciziile cele mai bune.