Eu cred că cele mai importante relații sunt cele care reușesc să ne mențină pe linia de plutire. Care ne refac echilibrul. Mai ales în perioadele în care credeam că așa ceva nu mai este posibil.

Datorită lor putem să ne menținem și putem, la rândul nostru, să continuăm să fim sprijin pentru alții.

Înlănțuirea asta dintre sufletele noastre este cea care cred că a dus omenirea mai departe. A creat cadrul propice și necesar de a procrea și crește alți oameni care cândva, mai devreme sau mai târziu, vor fi cei care vor crea relații cu alți oameni prin care să poată să se mențină funcționali.

Pentru că fiecare zi și fiecare întâmplare, fiecare om întâlnit și idee aflată ne transformă, uneori ne înalță (în cunoaștere, în spirit) dar cu siguranță nu ne lasă la fel.

Faptul de a fi reușit să ajungem pe următoarea treaptă de evoluție îl datorăm sprijinului găsit în treapta de mai jos pe care am pășit un pic mai siguri. De aceea nu trebuie să-i dăm „delete”, să ne dezicem de faptul că startul ne-a fost din acel punct pentru că este ca și cum ne-am nega existența din acele momente trăite acolo, în acel loc care azi ne pare a fi atât de mic.

Uitați-vă bine în urmă și fiți recunoscători că ați găsit spații în care să puneți următorul pas, că ați găsit acolo oameni care să vă îndrume, de brațul cărora să vă sprijiniți atunci când ați crezut că nu e posibil sau chiar ați fost lipsiți de putere.

Învățați să vă uitați la partea bună a vieții voastre dar nu într-un fel schizoid care ignoră ceea ce considerați a fi mai puțin bun. De ce? Pentru că indiferent dacă ne place sau nu, fiecare om este format din suma tuturor întâmplărilor trăite în viața asta. Și, cu fiecare om, cu fiecare gest de bunătate sau fiecare alegere pe care am făcut-o de a nu fi buni am țesut omul de azi la care ne uităm în oglindă, pe care îl purtăm prin lumea asta și-l arătăm celorlalți, este omul făurit din întâmplările trăite și alegerile făcute.

Măcar acum, pentru că am înțeles e bine să începem să fim atât de buni pe cât de bună ne dorim să ne fie viața. Zic și eu…