„Quid pro quo este o expresie în limba latină care înseamnă „ceva pentru ceva” sau „o favoare pentru o favoare”, folosită deci pentru a identifica un schimb de bunuri, în care un transfer depinde de celălalt.” (Wiki)

Acestea fiind spuse, te întreb și pe tine cum îi întreb pe mulți alți oameni în cabinet:

de câte ori te-ai gândit la relația ta de cuplu ca fiind bazată pe un schimb permanent de „ceva pentru ceva”?

De câte ori te-ai gândit să negociezi ceea ce oferi sau de câte ori te-ai gândit să fii echitabil în raport cu partenerul tău de viață?

Da, da știu că peste tot se vorbește despre iubirea necondiționată, despre inorogi, zâne, basme, feți-frumoși dar, hai să fim realiști: noi, oamenii, încă nu suntem atât de evoluați spiritual încât să putem să fim buni, să iubim, să dăruim fără să așteptăm ceva în schimb. Pur și simplu, încă nu suntem acolo. Încă. Asta nu înseamnă că nu putem să ne propunem să ajungem acolo, să devenim omul care nu așteaptă nimic pentru ceea ce face, pentru ceea ce dăruiește sau pentru ceea ce… este. 😛

Dar, pentru că nu suntem acolo este nevoie să ne dezvoltăm această abilitate de a negocia felul în care vrem să trăim, să înțelegem că oricât de mult ne-am reprima nevoile și dorințele ele tot se cer satisfăcute. Și, dacă nu învățăm să le cerem se crează un dezechilibru. La fel și în cazul în care credem că doar ni se cuvine și, pentru simplul fapt că existăm, lumea ar trbui să se declare mulțumită. Să credem că nu mai trebuie să ne gândim la celălalt, la felul în care acțiunile și cuvintele noastre îi fac pe ceilalți să se simtă, într-un cuvînt să trăim într-o autosuficiență care ne „ajută” să-i călcăm pe alții în picioare în drumul nostru către mai bine.

Așa încât:

Nu știți ce daruri să vă mai faceți de Crăciun?

Păi, începeți cu un bilanț al relației (de iubire, de prietenie, de rudenie) și vedeți dacă e echitabilă atât pentru voi cât și pentru celălalt.

Iar darul pe care să vi-l faceți să fie acela de a înclina balanța acolo unde este un deficit.

Mai exact, cum?

❤ Să faci de așa manieră încât să creezi cadrul în care cel care nu știe să ceară să își formuleze nevoile și dorințele, luând în calcul că nu are antrenament așa că nu îi va fi ușor.

🙂 Să te gândești de câte ori ai cerut fără să te fi gândit ce presupune pentru celălalt îndeplinirea cerințelor tale.

Adică, să te mai uiți și în ochii celuilalt să vezi ce simte.

E, abia după aceea putem să declarăm ca fiind începute sărbătorile de iarnă. 😀