Atenție la cap!


Sunt aproape de 3 ani de când m-am dus pe o lapoviță și un frig cum se mai întâmplă să fie câteodată de Sân’ Dumitru, la librăria Humanitas Cișmigiu unde la ora 18:00 urma să vină Eric-Emmanuel Schmitt să-și lanseze noul roman tradus în limba română, Omul care vedea dincolo de chipuri.

Putea să-și lanseze și carte de bucate că tot m-aș fi dus să îl văd și să îl aud și să încerc să îl înțeleg pentru că, în urmă cu mult mai mulți ani, rătăcind printre rafturile unei librării, am văzut un titlu, Cea mai frumoasă care din lume, și nu m-am putut abține să nu spun în gândul meu: „Pe bune?! Măh, câtă îndrăzneală să ai să pui așa un titlu?!?”

E una dintre cărțile lui pe care bineînțeles că am cumpărat-o și am și citit-o. Sunt 8 nuvele, 8 povești ale unor femei atât de diferite între ele dar având aceeași nevoie de fericire. Știu că la vreo două dintre povestiri finalul a fost atât de diferit față de ce te-ai fi putut aștepta, scriitura era atât de captivantă, te prindea și te făcea să vezi cu ochii minții locurile și oamenii, te ajuta să înțelegi fiecare zbucium prezent în fiecare dintre personaje, încât îmi aduc aminte și acum că am exclamat „Hîi!” fix la final pentru că am simțit cum literalmente mi se taie respirația.

Chiar și așa tot nu poți spune că e cea mai frumoasă carte din lume dar m-am uitat și la fotografia autorului și n-am mai fost atât de indignată 😀 . (Deh, fiecare cu slăbiciunile lui.) Așa că, vă dați seama că, mulți ani mai târziu, când am auzit că vine în București la invitația editurii Humanitas am făcut toate modificările și combinațiile în program ca să pot să fiu acolo.

Discuția urma să fie moderată de minunata Ioana Bâldea Constatinescu, acolo se mai afla și Denisa Comănescu căreia îi datorăm colecția „Raftul Denisei” de la Humanitas și publicistul Cristian Pătrășconiu, cum s-ar spune în Berceni City „Lume, frate!”. Librăria era neîncăpătoare, hiperaglomerată (așa cum cu greu ne putem imagina în vremurile astea că ar putea fi 😦 ) și toți îl așteptam pe Eric. (Știți cum e când faci un personaj public parte din viața ta prin intermediul operei sale, devine un familiar al minții tale căruia nu ai cum să-i spui decât pe numele mic, nu?!)

Afară era frig, lapoviță cu ninsoare și o seară de marți în București. Iar Eric era adus de la aeroport direct la librărie, în centru, lângă Cișmigiu. Haha! Sună ca un banc, nu?

Bineînțeles că s-a întârziat mult dar știu că, la un moment dat am văzut-o pe Denisa (nu, nici pe ea nu o cunosc personal dar fiind încântată de colecția creată de ea, a devenit și ea parte dintre persoanjele familiare minții mele. 😀 ) deci, o văd pe Denisa cum îi face semn Ioanei (pe ea chiar o cunosc și de fiecare dată când o citesc îi aud și vocea ❤ ) să înceapă să vorbească pentru ca astfel să demareze evenimentul. Iar Ioana, țin minte, a fost așa cum o știam de la radio, parcă cineva îi aprinsese becul roșu care o anunța că este în direct și așa a putut să facă un intro de milioane, presărat cu povești despre viața lui Eric, despre felul în care ea trăise interviul avut cu el în urmă cu ceva timp, și ne-a dus din poveste în poveste, ne-a încântat făcându-ne să trăim voluptatea așteptării, edulcorând-o cu vocea ei dar și cu erudiția ce o caracterizează.

La un moment dat s-au deschis ușile librăriei și în ropot de aplauze și urale de-a dreptul a intrat Eric. Imediat toată lumea s-a adaptat la atmosferă și dialogul dintre cei trei a început așa că am putut să îi aud vocea live (da, am o slăbiciune la vocile masculine 😛 ) și am închis un pic ochii pentru ca să îmi rămână cât mai vie amintirea acelor momente iar, la un moment dat – în timp ce Eric continua să vorbească – am deschis ochii și pentru că nu eram în cel mai bun loc de unde puteam să îl văd, mi-am lăsat capul ușor spre umărul drept pentru a îmi crea un alt unghi din care să îl și pot privi în timp ce îl aud. Și, în același timp mi-a venit și un oftat, drept pentru care am tras aer adânc în piept, moment în care un strop de salivă a luat-o pe partea ailaltă, mi-a stârnit un laringospasm care mi-a închis căile aeriene superioare și… nu mi-a mai intrat aerul în mine d e l o c.

Groaznic. Mi-a dat seama în secunda 2 ce se întâmplă. M-am uitat în jur, am văzut încântarea de pe fețele oamenilor, zâmbetele lor, mi-am dat seama că nu are nimeni cu ce să mă ajute, că eu nu am cum să le spun ce se întâmplă cu mine (nu puteam respira dar să mai vorbesc). M-am gândit că mult nu am să mai pot sta fără oxigen, m-am retras câțiva pași într-un colț timp în care am încercat să respir și s-a dovedit a fi imposibil așa că mi-a venit ăn minte gândul că uite cum mor și le mai stric și evenimentul la oamenii ăștia (bătu omul ăsta drumul din Franța până aci ca să îi moară fana fix acolo și nici măcar în brațele sale 🙂 ) dar, totuși îmi dădu Dumnezeu gândul cel bun și mi-am dat seama că dacă nu mă relaxez nici gâtul meu nu va înțelege că pericolul a trecut și nu se va deschide ca să poată astfel să intre aerul în plămâni. Am închis încă o dată ochii, de data asta ca să îmi aud vocea mea care îmi spunea să mă relaxez și așa am simțit cum tot ceea ce învățasem la cursurile de hipnoză și la yoga a avut efect imediat. Că doar d-aia sunt azi pe aici, printre voi și vă povestesc toate astea.

Pe cuvânt că nu exagerez cu nimic. Totul a durat, probabil, 1 minut în care am înțeles exact cum e să fii lucid și să simți că nu intră aerul în tine. G r o a z n i c!

*

De ce vă zic toate astea? Păi, în primul rând că ieri a fost ziua lui Eric, a împlinit 61 de ani (Joyeux anniversaire chérie! 😀 ) și văzând asta pe facebook implicit mi-am adus aminte de întâlnirea cu el, care amintire m-a dus fix la poveste asta care mi-a relevat ceva ce poate fi valabil pentru vremurile pe care le trăim.

Ideea e că, dacă nu cădem în patima disperării trupul și sufletul știu ce au de făcut și mintea le va urma și ea.

Așa că, aveți grijă cu ce vă hrăniți trupul și sufletul, aveți grijă cât vă hrăniți din ceea ce mintea voastră produce adică acele gânduri pline de frici și de angoase care nu au legătură cu momentul în care trăiți.

Învățați mai bine să faceți acele exerciții de ancorare în realitate, de echilibrare a minții (psihoterapie, mindfulness, yoga) ca să nu mai hălăduie pe unde nu trebuie și așa o să puteți, la un moment dat, să trăiți în echilibru și armonie. Dar mai ales, în momentele dificile, veți putea să vă folosiți de toate acestea ca să rămâneți calmi sau… chiar în viață.

Photo by Arthur Brognoli on Pexels.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.