Cu fiecare clipă trăită Practic, ne împrumutăm la eternitate. Fără să ne gândim că o clipă Lângă o altă clipă formează Alte unități de timp Cum ar fi O zi, o lună sau un an Pe care le petrecem care pe unde apucăm. De multe ori, lângă cine se nimerește Și în locuri, de multe ori, ne alese. Și facem asta fără să fim atenți, … Continuă să citești Clipa
Tânjim după o relație de iubire cu un alt om dar nu și după o relație de iubire cu noi înșine. Întotdeauna începem de unde nu trebuie așa încât, ajungem să fim preocupați să avem doar o singură aripă care să ne ajute să trăim în lumea asta. Doar că, atunci când încercarea de ane înălța se dovedește a fi zadarnică, suntem mirați că zborul … Continuă să citești Aripi din iubire
Nu suntem niciodată doar noi doi. Între noi sunt cuvintele, gesturile, privirile. NOI reprezintă suma a toate acestea dar și atenția cu care ne înconjurăm unul pe celălalt, este bucuria de a ne vedea, de a ne împărtăși bunul și frumosul, culoarea și sunetul chiar și lumina ce cade pe chipul celuilalt formând umbre dincolo de care este tot el sau ea doar că mai … Continuă să citești Ingrediente pentru noi
Un apus îmi pare a fi un licăr de speranță. Speranță că și mâine soarele va răsări, că poate mâine va fi mai bine sau mai frumos sau mai cald… Un apus e speranța într-un mâine mai apropiat de visul ce desparte cele doua zile. Un apus este un gând aflat între ceea ce a fost și ceea ce ar putea fi… La fel cum … Continuă să citești Să aduci binele în viața ta
Puranas, cel mai vechi text hindus, începe cu: „A fost odată în Varanasi…”. Legenda spune că Shiva — zeul suprem, precum Dumnezeu al nostru — după ce s-a căsătorit, pentru că nu exista o ceremonie de căsătorie, obiceiul era să-și ducă soția acasă. Doar că el nu avea o casă și atunci a construit pentru soția lui, orașul Varanasi. Varanasi orașul care e treaz din … Continuă să citești Orașul Varanasi
La ultima ședință de terapie am aflat ceva, o idee care poate să fie la fel de bine un nou concept care cred eu ar merita un studiu care să ajute la dezvoltarea ei. -Vorbeam cu fi-mea, nu mai știu exact cum am ajuns să ne imaginăm cum va fi evoluția omenirii influențată de IA și chatGBT și ea a zis că în 20 de … Continuă să citești Piramida lui Decebal
„Străbunica Nubar povestea că în inimile frânte ale oamenilor e atâta iubire nedăruită, încât mai târziu, când vine vremea, Dumnezeu le ridică la cer, și ele împrăștie cu strălucirea lor tulburea pâclă de culoarea cernelii. Satenik repetă deseori că într-o zi inima tatălui ei o să lumineze și ea lumea. E atâta iubire în tine, tăticule, atâta iubire nedăruită în inima ta frântă! Ca răspuns, … Continuă să citești Nu ne uităm în direcția bună
Greu am învățat să stau degeaba. Și cam târziu îmi vine să spun acum, uitându-mă mai atent în urmă. Greu să treci peste ideea că este greșit, că înseamnă că ești leneșă, că „pute pământul sub tine” (sigur ați auzit expresia asta, iar dacă v-a fost adresată, ehe! ați fost câștigător al marelui premiu. ) Eu am fost crescută de o femeie născută în 1923. … Continuă să citești A învăța să te dezveți 😜
De multe ori în viața asta care îmi pare a fi din ce în ce mai lungă am avut momente în care mi s-au făcut nedreptăți care mai târziu s-au dovedit a fi mai mult mici deturnări care m-au ferit de un rău mai mare posibil dacă aș fi rămas în situația respectivă sau „mica întâmplare” de atunci mi-a fost de mare ajutor mai târziu … Continuă să citești Mâna care ascultă
Fiecare întâmplare, fiecare întâlnire, fiecare… orice din viața asta este ca o paranteză. Iar fiecare viață este o acoladă în care, paranteză după paranteză capătă un semn – pozitiv sau negativ – și este așezată între aceste acolade. Așa cum a fost ieri seară când am fost la un spectacol de muzică cubaneză la Elisabeta cu copiii din dotare unde ne-am distrat, am mâncat, am … Continuă să citești Acolada vieții
Pași către propriul suflet 