– Eu când mă trezesc dimineața și nu am nimic de făcut mă ia așa pe la stomac. Așa îmi zicea Buni câteodată și eu mă uitam la ea „crucită” (știți termenul ăsta, de crucită? 😀 Tot de la ea îl știu… ❤ E atunci când rămâi perplex și nu mai știi ce să spui. 😉 ) Nu știa ea, draga de ea, să își descrie emoțiile, să spună că e neliniștită și asta nu pentru că era incultă. Hmm, acum îmi dau seama că și incapacitatea de a-mi recunoaște și defini emoțiile și sentimentele poate fi tot o formă de incultură… emoțională. Doar că pe ea, pe cei din generația ei, nu îi învățase nimeni să fie atenți la ce simt pentru ca astfel să poată să și exprime.

– Buni, eu când mă trezesc și îmi dau sema câte am de făcut, mă ia așa pe la stomac. Și râdeam amândouă, ea se lăsa dusă de povestea mea, eu încă nu învățasem să ascult activ și să pun întrebările cele mai potrivite care să conducă oamenii către înlăuntrul lor și astfel se pierdea momentul în care ea, Buni a mea dragă, ar fi avut posibilitatea de a-și exprima trăirile.

Nici una dintre noi nu se gândea nici măcar pentru o clipă că ani de zile mai târziu un psiholog spaniol, Rafael Santandreu, va defini această trăire cu termenul de ociofobie sau „teama de timpul liber”, „teama de a nu avea ceva de făcut” prin care a vrut să descrie o stare emoțională pe care a sesizat-o la mai mulți pacienți care nu știau ce să facă cu timpul lor liber iar asta le crea o stare de neliniște.

Cât de trist, Dumnezeule mare!

Stau și mă întreb: cine ne-a creat sentimentul ăsta că trebuie tot timpul să avem ceva de făcut?

Și dacă ies din agenda unde îmi trec întâlnirile, coaforul , programarea la medic sau piesa de teatru la care am cumpărat deja bilete, evenimentul din weekend pe care nu aș vrea să îl ratez și nu mai sunt toate programate, eu mai știu să trăiesc?

Ce fac jumătatea de oră care îmi apare brusc „liberă” în excell-ul în care mi-am programat în detaliu viața persoanlă la fel cum fac la locul de muncă unde am task-uri pe care le bifez pe măsură ce le rezolv?

Voi știți ce să faceți cu timpul vostru liber? Aveți exercițiul de a vă face timp liber? Și dacă aveți timp liber îl puteți trăi în tihnă făcând nimic?

Da, „dolce farniente”, expresia aceea italienească care are sensul de „dulce trândăvie”, acea atitudine care te lasă să te pierzi în lene sau contemplație, voi știți să o aduceți în viața voastră și să o trăiți plenar, să vă bucurați din tot sufletul de timpul acela?

În cazul în care răspunsul e nu, n-ați vrea să începeți să faceți? Eventual de azi. 😀