Prima data l-am văzut scris pe o foaie mare și înrămată care atârna într-un banal cui de pe peretele aflat la intrarea în biblioteca spitalului Bagdasar. Era mare, aproximativ 80 de centimetri pe 40, era scris de mâna, probabil la începutul anilor ’80 când fusese construit spitalul. Foaia era deja îngălbenită de vreme, pe lângă ea tronau și alte citate, din alți oameni celebri, puse și alea în ramă, îngălbenite și ele de vreme la momentul la care le-am văzut eu, în ’96-’97. Eram la început atunci, eram tânără, lipsită de experiență de viață și toate acestea nu mă ajutau să pot să înțeleg exact ce scria în acel citat. Căci depsre un citat este vorba. Azi l-am numi quote 😀 de unde tragem concluzia că obiceiurile astea existau de mult doar că acum ne folosim de tehnologie ca să împărtășim cu alți oameni ceea ce citim și ne impresionează. E ca o încercare de a ne lega de alți oameni prin trăirile pe care le resimțim și pe care ne dorim să le generăm și la ei.

Locul în care am găsit citatul acesta era culoarul unde nu prea aveai ce să cauți pentru că acolo era direcția spitalului, erau birourile conducerii și, pentru că modelul comunistoid încă funcționa, nu te duceai acolo decât cu treabă. Cam așa cum era în școli cu scara profesorilor pe unde elevii nu aveau voie să meargă.

Dintre toate citatele aflate pe acei pereți doar ăsta m-a atras, m-a răscolit cumva și m-a intrigat pentru că știam că nu pot cuprinde cu totul înțelesul vorbelor lui. Și nici cine era José Ortega y Gasset nu aveam habar la vremea aia. Mai târziu, în 2004, l-am pus motto la lucrarea de licență pentru că mi se mai ridicase un colț din vălul ce acoperea adevăratul înțeles al cuvintelor lui Gasset.

Abia când am văzut în spital oameni al căror parcurs în viață lua cu totul altă turnură uneori în fracțiuni de secundă, sub acțiunea unor factori asupra cărora nu puteau să intervină, atunci mi-am adus aminte de citat și mi-am zis că este cel mai bun pentru lucrarea mea de licență, al cărei titlu este Anxietatea în bolile neoplazice ale coloanei vertebrale. A fost o lucrare la care am muncit mult, m-am documentat, am aplicat chestionare oamenilor aflați fix în situația aia de viață și a ieșit o lucrare bună pentru nivelul acela academic.

Azi, la atâția ani distanță, când sperăm să fim aproape trecuți de molimă iar eu sunt după un an și jumate de multe încercări mi-am adus din nou aminte de Gasset. Da, spun că suntem aproape trecuți de molimă nu pentru că sunt „departe de lumea dezlănțuită” și nu îmi dau seama ce se întâmplă în țară și chiar în lume. Spun asta pentru că experiența de spital îmi spune că, după neorocitul ăsta de boom epidemiologic în curând, vom fi trecut de ce este mai rău. Iar eu am învățat să mă îngrijesc de problemele zilei de azi dar cu colțul ochiului mă uit încotro se îndreaptă previziunile bazate pe fapte ca să pot să fac ceva „planuri de îngrijire” pentru etapa următoare. [Deh, fiecare cu defectul lui profesional. 🙂 ]

Așa încât, aducându-mi aminte de citatul folosit acum 18 ani, am căutat lucrarea, am făcut o fotografie motto-ului și vă provoc și pe voi să vă gândiți la ce-a spus că mie mi-au ajuns 25 de ani de când rumeg singură la asta. 😀

Ce vreau să vă spun este că suntem toți conștienți că anii 2020 și 2021 ar fi putut fi altfel dacă nu intervenea acest eveniment de viață. Dar, în același timp, trebuie să înțelegem că a venit momentul să încercăm o evaluare preliminară a vieții afective pentru ca astfel să putem să tragem concluzii despre starea emoțională în care ne aflăm acum. E ca un „bilanț de lună” urmând ca la un moment dat să facem și o balanță. 😀

Cum facem asta?

Păi, de câte ori v-ați oprit ca să puteți înțelege cum vă simțiți din punct de vedere emoțional?

Sau, de câte ori ați zis:

„OK. Sunt nervos/ obosit/ extenuat/ anxietat/ tracasat/ frustrat/ dezamăgit. Ce pot să fac, ce ține de mine ca starea mea să fie un pic mai bună?”

Sau:

De câte ori ați încercat să vă concentrați atenția și asupra altor lucruri decât cele legate de pandemie?

Sau:

De câte ori v-ați lăsat antrenați de rude/ prieteni/ cunoștințe/ specialiști în altfel de activități/ discuții decât cele de până acum?

Cu alte cuvinte:

De câte ori v-ați luat time out de la stres?