Răbdare înseamnă să înțelegi că există o dinamică, un proces care are loc, e în desfășurare și asupra căruia, de cele mai multe ori, degeaba intervii ca s-ar putea doar să strici.

Să ai răbdare nu înseamnă să dai neliniștit din picior, să bați darabana cu degetele devenind astfel (aproape) incapabil să mai faci altceva în timp ce aștepți să se întâmple spunând: „Dar am răbdare, nu vezi că aștept…”

Să ai răbdare înseamnă să poți să înțelegi că în secundele, orele, anii de care un lucru are nevoie să se poată întrupa, în răstimpul ăla tu poți alege să îți duci viața, să ți-o trăiești având undeva pe fundalul minții tale că, în acest scenariu numit viață, există în dinamică un plan pe care nu îl știi în amănunt dar ai convingerea că te vei bucura de produsul final.

Să ai răbdare nu înseamnă să pui totul on hold pentru ca răbdarea nu înseamnă să pierzi timp ci, înseamnă credință vie. Înseamnă câteodată un lămpaș care îți arată doar următorul pas la fel cum poate fi o curbă pe care o iei și dincolo de care e un drum larg și bine definit menit sa îți creeze încredere că ceea ce ți-ai dori să se întâmple e în derulare. Nu e acum dar se va întâmpla. (A, nu e când ai vrea tu. Ei, asta e! Grow up pe fastforward! 😀 )

Când ai răbdare și nu îți lași mintea să fie preocupată doar de așteptare și de ceea ce crezi tu că trebuie să fie, abia atunci poți să vezi cât de ofertantă e viața asta, cât de plină de culoare, de oameni, de sentimentele lor dar și de cele care întâlnirea cu ei ți le-a generat. Doar fiind atent la drum nu la ceea ce ai vrea tu să fie, ai posibilitatea să înveți despre tine și din când în când despre lumea asta.

Răbdarea…

Unii cred că nu o au, alții nici măcar nu vor să o cunoască, refuză să își cultive acest fel de a fi care să le permită observarea vieții, a oamenilor, a vremii și a vremurilor, a propriului sine în raport cu toate acestea.
Alți oameni spun că au rabdare dar, de fapt, ard pe dinăuntru, se lasă mistuiți de gândul că ceva le lipsește, că ceva nu au, se supără că ei nu au și supărarea aia li se așează ca un văl întunecat pe față de nu-i lasă să vadă mai nimic.
Pe cei mai mulți chiar îi întreb: „Dar unde alergi așa? Spre ce te îndrepți, încercând să găsești, ce?” Nu știu să îmi răspundă. Nu s-au gândit niciodată concret la asta și întrebările mea îi bulversează. Bine, și eu fac asta special, pun întrebarea abrupt exact când se așteaptă cel mai puțin, tocmai pentru că am înțeles în timp că au nevoie de ceva care să îi deturneze, să îi scoată din sensul giratoriu în care se învârt.

Rabdare înseamnă să îți trăiești azi-ul fără resentimentele acumulate din întâmplările de ieri și fără nerăbdarea că ce mi-o mai aduce mâinele imaginat de mine.

Cred că, de fapt, să ai răbdare înseamnă să guști deplin fiecare întâmplare, fiecare pas făcut pe pământul ăsta, înseamnă să îți antrenezi atenția ca astfel să fii în stare să sesizezi fiecare strop de bine dintr-o zi.

Gustând din partea bună a vieții ai posibilitatea de a te bucura și de a menține credința vie că, atât timp cât te concentrezi pe ceea ce este de neratat, nici nu mai ai nevoie să aștepți nerăbdător să se întâmple ceva ce mintea ta a plăsmuit din simplul motiv că, hrănindu-te în fiecare zi cu o bucățică de bine nu te mai simți ca un câine de pripas care are doar ceea ce primește. O să ai ceea ce îți iei de la viața asta, ceea ce alegi să vezi, să simți și să lași să vină către tine.

Și, într-o zi, tot antrenându-te să vezi fărâma de bine, ai să ai surpriza să constați că rabdarea astfel cultivată ți-a dăruit mult mai mult decât ceea ce ai fi crezut tu că poți avea. Ți-a dăruit toate câte le-ai văzut, simțit, trăit și, cine știe, toate acestea ți-au fost indicii care te-au dus fix în locul, contextul în care să găsești ceea ce îți doreai sau… chiar mai mult de atât.

Pentru că, trebuie să admitem: imaginația Universului este infinit mai mare decât a noastră. 😛