Avea doctorul Exergian o strategie pentru pacienții care „mergeau” din prost în mai prost în ciuda tuturor intervențiilor, schemelor și conduitelor terapeutice pe care ei le gândeau. Se întâmpla asta la pacienții cu boli grave care suferiseră operații grele, care se aflau după ceva timp de suferință și care, în ciuda tuturor eforturilor medicilor nu dădeau semne să fie mai bine.

Ei și, ce făcea docotorul Exergian în cazurile astea? La un moment dat zicea așa:

– Gata, scoateți tot. Fără medicație, fără alte „zemuri” (adică substanțe perfuzabile), îi lăsați doar o cale venoasă pe care lăsați să picure „la pas” o perfuzie ca să fie un aport de „apă” și, în rest, nimic. Evident că nu era apă ci, soluție de NaCl. 🙂

Ceea ce este cumva spectaculos, e că de fiecare dată, într-un timp mai lung sau mai scurt, omul acela începea să fie mai bine. Ce făcea, de fapt, doctorul Exergian, prin această nouă conduită terapeutică era să lase organismul să își facă treaba și să facă ceva cu toate substanțele care fuseseră băgate în el. Adică, în ritm propriu, organismul respectiv care nu mai era „bombardat” de multe alte ajutoare, începea să se repare singur în sensul că, toate procesele de la nivel celular până la nivel de sistem conlucrau și făceau ele ce sunt programate să facă pentru a reinstaura homeostazia.

Da, vestea bună este că organismul nostru este „programat”, vine cu soft-ul acesta de a repara ce s-a defectat sau de a înlocui celule stricate sau moarte și, în același timp, să regleze bunul mers al organismului prin mecanismele de feedback. Ce să zic, e fascinant ce se întâmplă fără ca noi să dăm comandă conștient. Cumva, am putea considera că sunt ca niște „ghiduri de bune practici” pe care le avem în ADN și prin intermediul cărora organismul nostru știe că atunci când, de exemplu, se confruntă cu o sângerare, la locul leziunii trebuie să „trimită” trombocite și mulți alți factori de coagulare care se transformă și se unesc acolo și fac multă treabă pentru ca organismul să sufere mai puțin. Sau, dacă e atacat de un agent patogen (bacterie, virus, etc) trimite la locul respectiv leucocite – adică celulele albe de aceea puroiul e alb 😛 – și intervine și sistemul limfatic și de aia ni se umflă gâlcile și ganglionii pentru că ele sunt ca niște porți care nu permit „carcalacilor” se se răspândească în tot organismul. E fascinant. Și, din păcate, nu știu eu să vă spun ce se întâmplă în structurile ADN-ului că acolo e și mai și. 😀

Cert este că organismul area această capacitate de a se repara și regenera doar că îi trebuie timp și liniște. Are nevoie să mai facă și repaos alimentar pentru că atunci când nu este ocupat să mistuie mâncare și băutură multă are timp și capacitate optimă de a se ocupa de reparații. Și mai are nevoie de pauză și de somn bun și odihnitor pentru că atunci, în orele acelea în care nu-l mai punem să facă nimic, la nivelul fiecărei celule, niște factori intervin și repară ce e de reparat. De aceea medicina tradițională extrem orientală zice de meditație (adică o liniștire a minții în afara oricăror stimuli interni și externi) și de repausul alimentar și de evitarea supraîncărcării sistemului digestiv care suprasolicită organismul pentru că, ce să vezi, trebuie să mistuie tot, să transforme, să filtreze, să își ia ce are nevoie și să elimine ce nu îi e de folos. Munca multă și acolo, când Dumnezeu să mai ai timp și de reparații?

Întorcându-mă la ideea de la care am pornit, conduita terapeutică a doctorului Exergian în acele cazuri viza fix acele lucruri. Și chiar funcționa.

Cum de mi-au venit toate acestea în minte? De la ce am pornit?

De la două aspecte pe care le-am observat în ultima vreme.

1. Mi-am tot adus aminte, via amintirile de pe facebook, de anii 😳 în care am stat în stradă weekend-uri la rând sau seri la rând ca să protestăm împotriva tuturor nedreptăților, aberațiilor pe care guvernele le făceau împotriva propriului popor și a propriei țări cărora, ce să vezi, le juraseră credință.

În toți anii aceia în care am stat în stradă, am reușit să ne cunoaștem unii cu alții, să aflăm ce competențe dar și ce năzuințe are fiecare. Am rămas „prieteni” pe facebook și așa am continuat să ne constituim în grupuri care au început să facă ceea ce statul renunțase de mult să facă. Pentru că ne-am cunoscut atunci și ne-a legat această dorință care nu ne-a mai părăsit de a face concret fiecare ce poate și ce se pricepe, practic, am creat un sistem care vine să repare această țară aflată în colaps, lăsată de conducătorii ei să moară după ce ei se vor fi îmbuibat. Stau acum și mă gândesc și continui această paralelă cu medicina, guvernanții și toți politicienii care s-au perindat pe la conducerea acestei țări au fost ca o tumoră care s-a tot răspândit amenințând, practic, prin acest comportament aberant, să-și omoare propria gazdă.

2. Dacă ești suficient de atent poți să observi cum cât mai mulți oameni încep să-și îndrepte atenția către alți oameni aflați în nevoie sau către structuri ale acestui stat care necesită reparații și/sau modernizări. Și aici mă refer concret la:

🌈 Proiectul „Casa Bună” care oferă o șansă multor copii de a se dezvolta normal.

🌈 Pot să vă spun cu mâna pe inimă că Asociațiile Anais, ALEG și Pas alternativ sunt de un real folos femeilor care sunt victime ale violenței domestice.

🌈 Există o asociație care se ocupă să strângă fonduri pentru proiecte care vin în ajutorul copiilor născuți cu malformații cardiace sau cu alte probleme grave de sănătate.

🌈 Știu oameni care fac proiecte culturale de mai mică anvergură care se adresează copiilor și adolescenților.

🌈 Cortul Terapeutic a creat proiectul Caravana Terapeutică care și-a propus să ajungă în cât mai multe orașe pentru ca astfel cât mai mulți oameni să afle că nu ești nebun dacă mergi la terapie și, în același timp, facilitează întâlnirea dintre psihoterapeuții din orașul respectiv și locuitorii de acolo.

🌈 S-a construit deja un spital pe care abia așteptăm să îl vedem funcțional și să realizăm că rezultatul acestui efort se regăsește în sănătatea multor copii.

Concluzia mea este așa:

🌈

Eu nu mai sunt atât de supărată că am încetat să mai stăm în stradă. Ce ne ținea acolo era speranța că acești vremelnici conducători vor avea o epifanie și se vor apuca să REconstruiască această țară dărâmată de ei.

De ce nu mai sunt supărată?

Pentru că îmi dau seama că toată acea energie pe care o cheltuiam stând în stradă, o canalizăm de ani de zile în proiecte concrete care vin să repare, să pună în loc, să construiască, să apere, să hrănească, să învețe, să educe, pe scurt să facă ceea ce statul nu a făcut și nici nu dă semne că va face. Adică, acest popor care este ca un organism viu, începe să se vindece singur de la nivel celular. 😀 Cum? Cu fiecare om care alege să fie parte din acest proces migălos și pe alocuri anevoios al propriei evoluții și care va duce fără îndoială la construcția unei societăți sănătoase.

Sunt tare mândră de toți oamenii pe care îi cunosc dar și de cei pe care nu îi cunosc și care fac bine aproape la fiecare pas. Ei sunt „oamenii mei” și, simpla idee că ei există îmi dă putere să merg mai departe și să fac multe dintre toate câte mi le-am promis.

Să auzim de bine, oameni buni, oriunde v-ați afla!