Am făcut cafea. Am încălzit laptele. L-am făcut spumă. Am dus cafeaua în balcon. Și trigoanele cu brânză dulce cumpărate ieri.

Dau să mă așez, mișc scăunelul artizanal cu trei picioare care îmi ține loc de măsuță și cafeaua se varsă toată pe jos.

Și pe picioarele mele.

Mă uit cu ochi netreziți la pata mare café au lait 🙂 de pe jos și de pe covorul din balcon. Și primul gând care mi-a venit a fost: „Aaa, o sa iau bani.“. Știți superstiția aia care a fost inventata de neatenți si/sau neîndemânteci și care zice că dacă verși cafeaua o să iei bani, nu? Nu o știți? E, nu știu în care parte a Berceniului ați crescut voi da’ la mine așa era. 😀

După care m-am uitat în jur, am văzut o bucată de pânză care în mintea mea trebuia să aibă alta destinație dar mi-am zis că se va spăla ușor așa că am șters cu ea.

După care m-am dus la bucătărie să fac alta cafea. Am spălat toate ca să le pot refolosi. Nici asta nu era în plan pentru dimineața aia.

Habar nu am când am devenit atât de echilibrata și știu ca exista oameni în viața mea cărora încă le e greu să se gândească la mine așa.

Știu doar că mi-e mai bine așa.

Adevărul e că, după ce trec întâmplări, trăiri, sentimente, pierderi peste tine îți dai seama cât de aiurea e să te enervezi din asta.

Când realizezi că în economia unei vieți cele 5-7 minute „irosite” ca să faci o altă cafea nu înseamnă nimic. Că energia ta, consumul tău emoțional contează mai mult și de aceea e important să nu le irosești enervându-te. Că viața este în cea mai mare parte formată din neprevăzut și de aceea, în foarte multe situații, ai luat-o de la capăt. Poate de mai multe ori pentru ca să îți iasă doar o data. Mă rog, a fost o dată și bine dar din mai multe încercări. 🙂

Și mulți alegem să ne amintim că am încercat de 10, de 100 de ori ca să ne iasă o dată și asta ne face să credem că nu a meritat. Sau renunțăm după a doua sau a cincea încercare și nu o să știm niciodată cum ar fi fost dacă am mai fi încercat.

Nu-mi mai aduc aminte în câte situații, de câte ori am luat-o de la capăt, în câte situații sau pe ce „paliere” ale vieții mele m-am așezat încă o dată și încă o dată la capăt de drum.

Nu mai știu de câte ori am înjurat ori m-am enervat, zbuciumat, revoltat, m-am contrat cu viața, cu divinitatea și chiar cu unii oameni.

Nici nu știu să spun dacă într-o joi pe la 11:00 am devenit mai calmă pentru că realitatea este că nu putem decela momentul în care am început să acționăm altfel. E ca o liniște care se așează ușor așa cum o mamă așează pe copilul ei o pătură după ce acesta a adormit. Ușor, ușor pe nesimțite, fără să îi tulbure somnul dar nerenunțând la dorința de a-i crea starea de cald și de a fi protejat.

Cred că la fel e și cu și schimbarea, se produce în viața noastră ușor, uneori foarte greu sesizabil ca, până la urmă, să ne cuprindă, să ne facă bine, să ne dea sentimentul că astfel schimbați vom putea face față vieții într-un mod pe care poate nici nu-l știam.

O luăm de la capăt de multe ori în viața asta. Cu lucruri mici sau, din contră, majore, importante, esențiale; o luăm de la capăt după furtuni care ne lasă zgribuliți și ne ia ceva timp până ce ne găsim adăpost într-o casă, lângă un om, într-o carte sau într-o profesie, după cum îi e dat fiecăruia dar mai ales după cum alege.

Singurul lucru care dăinuie este că toate sunt vremelnice.