Operaționalizăm cu concepte cum ar fi iubirea, fericirea, inteligența, Dumnezeu fără să luam în calcul că, în 99% dintre situațiile în care le folosim, ele sunt cuvinte abstracte. Ceea ce le face definibile este propria scara de valori, a fiecăruia dintre noi, care și ea la rândul ei, este influențată de experiențele de viață pe care le-am avut și imaginea pe care eu însumi o am despre mine. Despre mine ca om, ca parte a unei societăți și nu în ultimul rând ca ființă aparținând umanității.

Ne mințim pe noi sau cred că, de fapt, ne formăm o imagine total distorsionată despre iubire, fericire ori Dumnezeu când ne imaginăm că le-am putea avea dincolo de relația cu ceilalți oameni.
Cred că revelația acestor zile anxiogene pe care le trăim va fi conștientizarea interdependenței și interconexiunii cu care ne trăim viețile și toate firele nevăzute care ne leagă pe unii de alții.

Cred, sper că până la urmă, aceste vremuri, să ne facă să înțelegem că nu căutarea unui ideal este scopul acestei vieți ci, bucuria de a fi partenerul de drum sau al unei bucăți de drum al altui om care ne acompaniează și căruia îi suntem și noi la rândul nostru companioni. Dar pentru asta e musai ca tendința firească să fie aceea ca fiecare dintre noi să se cunoască pe sine, să fie capabil să își asigure un echilibru iar când se va alătura unui alt om să aducă plus valoare în viața acelui om. Atunci când sunt bine cu mine, când sunt principalul meu furnizor de bine, nu mai am nici o așteptare de la relația cu celălalt și tot ce mai am de făcut este să mă bucur de întâlnirea cu un alt om. Sau, după caz, să îmi dau seama într-un timp foarte scurt că o anumită întâlnire nu are cum să fie benefică pentru mine.

De aceea, propria cunoaștere, bucuria de a rămâne cu mine cât și bucuria de a mă însoți cu alți oameni dătători de bine, de frumos, de echilibru ar trebui să ne fie dezideratul noului fel în care viețile noastre se reconstruiesc. Pentru că oricât nu am vrea să admitem, omenirea se așează pe un alt drum. Doar că, impresia mea este că încă suntem într-un sens giratoriu și din necunoaștere sau neîncredre în forțele proprii nu o cotim pe calea astea a binelui. Și când zic bine mă gândesc la felul în care gândim despre noi și despre ceilalți, despre cum ne alegem cuvintele și cum facem din ele comportamente menite să aducă echilibru și armonie pe pământul ăsta care încă ne suportă.

Dacă am începe să ne lăsăm să simțim că suntem toți împreună: oamenii indiferent de orice credem acum că ne desparte (rasă, cultură, aparteneță de gen sau religie, etc), natura cu toate ființele ei, cerul și galaxiile și că suntem parte dintr-un întreg frumos și armonios, nici teama nu ne va mai da târcoale, neîncrederea se va risipi și o să putem să ne așezăm pe acel drum al binelui cu inima împăcată.

Putem supraveițui doar în trib de aceea anul ăsta ne-a anxietat atât. Dar ce trebuie să înțelegem este că nu pot să vin să cer să aparțin acestui trib având tot gândurile alea necurate (cu capra, cu vecinul, le știți, da?) și nici cu sufletul nevindecat care să împroște sânge și puroaie la fiecare pas. Suntem direct răspunzători de propria curățenie morală, de propriul echilibru emoțional iar căutarea unui partener care să fie dator să ne facă bine este un demers total incorect și contraproductiv.

*

Credeți-mă că nu sunt vorbe goale, venite dintr-o exaltare a unei psiholoage trecută de multișor timp de jumătatea vieții. 😀 Sunt concluzii pe care le trag după zeci de ani de studiu și după mii de întâlnirii cu sufletele altor oameni. Și, vă spun cu mâna pe inimă că, cele mai bune rezultate pe care le-am putut obține atât în munca mea cât și în viața personală au fost momentele în care am lăsat ca partea cea mai bună a mea să se întâlnească cu partea cea mai bună a altui om. Doar din acea combinație infailibilă, drumul a fost mult mai lin și succesul garantat. Succes însemnând că ambii am plecat mai departe în viață îmbogățiți sufletește, mai încrezători în capacitatea de evoluție a omului și implicit a omenirii.

Din întâlnirile astea, dintre partea bună cu cealaltă parte bună, s-au creat firele nevăzute care ne leagă și care s-au transformat într-un canal bun prin care amintirea unui întâlniri efemere continuă să hrănească cu lumina din sufletul celuilalt mult timp după ce ultima strângere de mână sau îmbrățișare a avut loc.

Curățați-vă gândurile de ranchiună, invidie, gelozie, dorință de răzbunare, orgoliu, de „merge și așa”, de „cum să fac să obțin eu mai mult” pentru că așa se vor curăța și firele care ne leagă și toate câte circulă de la unul la celălalt prin aceste fire nevăzute dar care fiecare dintre noi le poate simți într-un fel sau altul.

Faceți-vă curat în minte, suflet și aveți grijă de propriul trup și o să vedeți de ce întâlniri frumoase veți avea parte. Dar… trebuie să începeți cu voi. Pentru că pe bune, cine crezi că o să o ia pe firul întins de tine dacă nu este plin de lumina din sufletul tău? Tu ai face-o? Nu, știu că nu.