Aroma unei seri.

Aștept să înceapă un concert.

Suntem destui oameni în Grădina Sticlarilor, distanțați, ne respectam fiecare spațiul celuilalt dar, din când în când, ajunge la mine aroma unui bărbat matur în timp ce concertul începe în acordurile chitarii lui Maxim Belciug.

Da, aromă, pentru că mă face să mă gândesc deopotrivă la miros și la gust, la felul în care se simte parfumul pe pielea unui om și care te duce cu gândul la ambele modalități în care poate fi perceput. Este o sinestezie erotică posibilă doar în momentele în care îți lași mintea deoparte pentru ca astfel corpul să poată să perceapă lumea înconjurătoare numai prin intermediul celor cinci simțuri așa încât ele ajung să-și întrepătrundă rezultatele analizatorilor săi și un miros devine dulce sau un sunet cald.

De aceea mirosul parfumului venit de pe trupul acelui bărbat pe care, de altfel, nici nu l-am decelat care ar putea fi, l-am perceput ca pe o aromă pentru că gustul a fost și el intricat în formarea unei imagini fugare, preț de câteva secunde cât ne trebuie să intrăm în acea stare bună dată doar de muzică.

*

Poate că o să ne obișnuim să ne amușinăm de la depărtare, o să învățăm să ne lăsăm învăluiți nu de brațe ci doar de aromele trupurilor noastre în timp ce mintea va făruri scene erotice imposibil de pus în practica asta a distanțării trupurilor care poartă în ele suflete neostoite de dorul atingerii.

Poate că așa făceam și înainte, ne imaginam că pielea se atinge de a celuilalt dar frica de a fi rănit emoțional ne oprea să transformăm gândul în faptă. Acum, la frica asta deja existentă, mai adăugăm și frica de boală, de virusul ăsta mic și al-dracului cum ar spune Buni; ne adâncim în vise care fac din noi cupluri închipuite, cupluri ce își știu doar mirosul trupului adus de undeva de la depărtarea unei mese aflata hăt departe, la doi metri distanță.

Doi metri și un dor imens de bucuria trăită doar în apropierea unei pieli ce i-ai aflat aroma dar nu ii știi atingerea.

*

Ar fi bine să nu uităm experiențele acestea senzoriale și nici să nu le bagatelizăm, să nu lăsăm să se piardă nevoile de care am devenit conștienți în această perioadă, pentru că știm că totul este vremelnic și vom putea din nou să ne îmbrățișăm.

Ce vom avea de făcut atunci este să ne aducem aminte cât de mult ne-au lipsit atingerile și îmbrățișările și să nu mai lăsăm nici frica, nici ego-ul să ne țină departe de una dintre cele mai mari nevoi ale minții, ale trupului și ale sufletului deopotrivă.

Apus la Gura Portiței. Cam de pe unde începe Dunărea să se îndrepte către Marea Neagră ca o promisiune de că se vor întâlni și vor forma „ceva” nou.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.