Dacă o să se supere Buși că am dat din casă sper să îl pot împăca atunci când m-oi duce și eu în Vamă. 😀 Așa că, vă rog nu vă ma gândiți (nici cu invidie, nici fără) că eu aș fi acum în Vamă că nu sunt. 😦

S-au dus Buși cu Gina și Mihai încă de ieri ca să aibă timp să monteze Cortul pentru ca astăzi, fix după prânz, să vă puteți întâlni cu ei.

Când mi-a povestit Alex prima dată de ideea lui de a pune un cort în Vamă pentru ca astfel să se poată întâlni cu tineri care să afle că pot să își facă viața mai bună dacă merg la terapie, argumentul lui a fost:

„M-am săturat să văd copii care suferă… Trebuie să facem ceva. Trebuie să afle că terapia există, că noi existăm și că e cool să mergi la terapie :)”

[Alex și Gina sunt profi de psihologie care predau în licee așa că ei au posibilitatea să vă spună cum stau lucrurile, în realitate, cu acești copii.]

*

După ce ideea s-a conturat bine, Alex a început să strângă specialiști pe lângă el și a pus la punct un proiect pentru are nu avea de unde să facă rost de bani dar, pe care și l-a dorit atât de mult, a crezut atât de mult în eficiența lui, în impactul pe care îl poate avea asupra oamenilor încât s-a transformat și în sponsorul principal. Ăă, adică în singurul sponsor, în primul an. 🙂 Tot el a făcut toate demersurile, a luat toate aprobările ca să putem să amplasăm Cortul Terapeutic lângă salvamarul din Vamă, vis-a-vis de Canapele 😀 , acolo unde ne găsiți și anul acesta.

Și așa a început aventura pentru că aventură este să stai sub soarele torid și să răspunzi la întrebările oamenilor care se opresc la Cort incitați fiind și de logo-ul, culorile și tot ce înseamnă conceptul vizual făcut de Claudiu și pe care unii l-au recunoscut pentru că Laura a făcut de așa manieră încât să ajungă la cât mai mulți oameni vestea că noi suntem în Vamă. Că acolo, la Cortul ăla colorat cu galben, verde și albastru puteți găsi psihologi cu care să puteți sta de vorbă.

De atunci, am vorbit cu mai mult de 3000 de oameni, le-am aplicat teste, le-am dat „gânduri bune” și semne de carte care să le aducă aminte că, la un moment dat, într-o zi petrecută în Vamă, au decis să meargă la terapie.

*

E multă muncă în spatele a ceea ce pare a fi o lună de distracție în Vamă. Și pe lîngă muncă este și multă speranță dar și încredere că putem schimba ceva. Că putem să ne facem înțeleși atunci când spunem – cu recunoștință, în nici un caz cu trufie – că avem cea mai frumoasă profesie din lume. Poate că, la cât de greu ne este câteodată, chiar avem nevoie să credem asta pentru ca să ne dea putere să mergem mai departe. Ca să ne dea putere ca la fiecare întrebare „Ești psiholog, crezi că ai putea să mă ajuți și pe mine?” să putem să răspundem cu sufletul deschis „Da” sau, uneori, să putem să vă îndrumăm către omul care poate să o facă.

De aceea, continui să fiu într-o declarată admirație față de Alex care nu a pregetat nici un efort pentru ca voi, cât mai mulți dintre voi, să puteți avea o iamgine cât mai acurată despre ce înseamnă psihoterapia și întâlnirea magică dintre un om și terapeutul său. Iar asta v-o spun din perspectiva omului care s-a întâlnit cu un terapeut care m-a însoțit în drumul meu către mai bine. Un „mai bine” pe care credeți-mă îl poți obține doar prin terapie. Și mai e un lucru foarte, foarte mișto cu terapia asta 🙂 : e ca un shortcut pe care terapeutul îl știe și astfel scurtează timpul și diminuă efortul de care ai avea nevoie să îl faci pentru ca să ajungi să trăiești viața pe care ți-o dorești.

Alex, atât de inimosul meu prieten care poate să cuprindă în sufletul lui mare lumea toată făcând-o astfel să pară mică; el, bunul meu prieten, a creat cadrul perfect în care să pot să spun oamenilor:

„Hei, tu știi că poți învăța să îți faci viața mai frumoasă?! Hai, intră un pic în Cortul Terapeutic să afli…”

Și, ca să nu uit bucuria trăită în zilele alea toride de vară, în fiecare an mi-am pus o brățară la picior, pe care nu le dau jos niciodată și care îmi sunt ancoră care să mă ajute în zilele friguroase sau în cele în care mi se pare că doar speranță mai e dar și aia e în agonie. În zilele alea doar trebuie să îmi concentrez atenția pe glezna dreaptă pentru ca astfel mintea să îmi fugă măcar preț de o secundă la acele vremuri în care viața mi se părea trăibilă. 🙂

Așa că abia aștept să ajung pe 10 august în Vamă să mai adaug încă o brățară pentru că mi-am promis că o să fie atâtea brățări câte ediții ale Cortului terapeutic vor fi.

Să ne vedem cu bine în Vamă! 😀