Fericirea vine în valuri

Așa mi-a spus Cristina Stan într-o duminică seară după ce terminasem sesiunea yoga, pe vremea când puteam să ne întâlnim și altfel decât în gând sau online. Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că propoziția asta definește excelent ceea ce le spun eu oamenilor de mulți ani:

Nu mai aștepta să te cuprindă o stare cvasipermanentă de fericire (de parcă ai fi în filme americane) și pe care să-ți dorești să o poți menține indiferent de ceea ce se mai întâmplă în jurul tău. Nu este posibil așa ceva.

Posibil este să fac tot ce stă în puterea mea pentru ca atunci când nu sunt scăldat de valuri de fericire să mă mențin echilibrat și armonios. Numai că și asta este tot ca un „mușchi” pe care trebuie să învățăm să îl dezvoltăm pentru a putea să observăm viața în toată complexitatea ei.

*

Operaționalizăm cu concepte cum ar fi iubire, fericire, Dumnezeu fără să luăm în calcul că ele sunt cuvinte abstracte. Ceea ce le face definibile este propria scara de valori, care și ea la rândul ei, este influențată de experiențele de viață pe care le-ai avut și imaginea pe care tu o ai despre tine. Despre tine ca om, ca parte a unei societăți și nu în ultimul rând ca ființă aparținând umanității.

Eu cred că fiecare privește viața printr-o lentilă ce s-a format datorită experiențelor trăite, a oamenilor întâlniți sau a cărților prin care a reusit să afle de alți oameni și de alte experiențe astfel încât viața i se poate părea frumoasă sau tristă, fascinant de colorată ori, pur și simplu bună sau… nașpa. 😀

Și, de asemenea, mai cred că lentila care ți-ar fi cel mai de folos să o adopți, să ți-o formezi în timp, este lentila care îți permite să observi partea bună a fiecarei zile pentru că astfel să poți trăi sentimentul de gratitudine.

Și, cine știe, într-o zi poate ajungi să faci un schimb de perspective cu cineva ca astfel să poți privi viața prin lentila lui/ei și așa să ajungeți să vorbiți „aceeași limba” și să priviți viața într-un sens neaflat până atunci dar care să fie convergent cu al tău.

Ideea acestei fotografii mi-a venit într-o zi la malul mării Ionice, când prietena mea îmi tot spunea: „Uită-te ce culori are marea!!” și eu nu înțelegeam exact ce vrea să îmi spună până când nu mi-am pus ochelarii ei de soare. Amândouă priveam aceeași mare, din același unghi, dar fiecare percepeam altfel. Atunci m-am gândit că așa ni se întâmplă în viață când credem că nu ne înțelegem, ne contrazicem, uneori ne certăm, încercăm să ne facem înțeleși fără să oferim celuilalt perechea noastră de ochelari care s-a format de mult datorită experiențelor, întâmplărilor și înțelesurilor pe care le-am dat acestora.

*

Probabil că așa ne mințim pe noi atunci când ne formăm o imagine distorsionată despre iubire sau fericire ori Dumnezeu imaginându-ne că le-am putea avea în absența relației cu ceilalți oameni.


Cred că revelația acestor zile terifiante pe care le trăim va fi tocmai această conștientizare a interdepenței și interconexiunii cu care ne trăim viețile precum și toate firele nevăzute care ne leagă unii de alții. Din simplul motiv că oamenii au învățat de mult, cu mii de ai în urmă că nu pot supraviețui decât în trib. Și asta ne-a legat cu fire doar simțite care ne atrag unii către alții, ne fac pe unii să ne simțim familiari încă de la prima cafea băută și să tânjim după amintiri pe care nu ni le aducem aminte ci doar ne dau posibilitatea de a reitera sentimente trăite cândva, demult.

*

Eu cred că atunci când s-au închis parcurile și terasele, cafenelele și toate care pe mulți ne țineau într-o distanță emoțională unii față de alții, ni s-a dat posibilitatea de a ne deschide sufletele. Unora ne-a ieșit, unora nu, în funcție de „puterile” fiecăruia de a se lăsa dezvăluit și a se simți confortabil în vulnerabilitatea sa.

Mă rog, eu zic să-i mai așteptăm și pe ceilalți cărora ochelarii lor încă le distorsionează felul în care privesc viața și îi face să stea retrași așa, ca o barcă ancorată în mijlocul unei mări unde fericirea vine în valuri ce nu sunt create de oameni. E și aia o fericire, nu zic nu, dar nu cred că e ca aceea făcută din întâlnirea a două suflete care au decis să privească viața și prin ochelarii celuilalt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.