Perioada asta de izolare ne poate fi cel mai tare trainer de dezvoltare personală. Nicicând nu am avut atât de mult timp în care mintea să nu ne mai fie bombardată de agenda plină de to do list, de discuții cu mulți oameni la cafea sau la țigară – discuții sterile purtate cu zâmbet fals pe față în spatele căruia erau alte gânduri pe care n-ai fi vrut să le audă nimeni nicodată -, nu mai pierdem timp în trafic zeci de minute în care automatismelor cu care shimbai viteza și trăgeai de volan li se suprapuneau vigilența cu care supravegheai traficul pentru a sesiza cu 1 secundă mai repede decât celălalt unde poți să te bagi ca să ajungi primul la stop și peste toate acestea mintea ta înregistra o melodie la radio sau o convorbire pusă pe car kit și, în același timp, continuai să te gândești la un mail ce trebuia dat când o să ajungi acasă sau la o discuție cu șeful/colegul/furnizorul cu care nu te-ai înțeles lucru care te-a umplut de frustrare. Toate astea mintea ta le derula sau cum îmi place mie să zic: aveai multe ferestre deschise pe desktop ceea ce făcea ca memoria ta ram să nu mai facă față și să consume multă, foarte multă energie. [Huh! Că ai obosit doar citind :D]

Ce poți face acum când nu mai ai unde să alergi de parcă ai imita un zbor de drosofilă? Păi, acum că te-ai mai obișnuit cu ritmul un pic mai încetinit ai putea să te duci în backstage-ul vieții tale și să obsevi felul în care ai trăit până acum. Să devii conștient ce ai lăsat să se vadă în luminile rampei, adică ce din tot ce ești tu pe lumea asta ai lăsat lumii să vadă. Practic cât de bine și, totodată, cât de cinstit te „vindeai” lumii, oamenilor cu care te întâlneai zi de zi.

Stai liniștit nu ești singurul care nu era foarte autentic și care nu putea să pună egal între ceea ce vedea lumea și ceea ce era în spatele scenei. Metafora aceasta cu mintea umană care este ca o scenă i-o datorăm lui Leopold Szondi, un ilustru psihiatru care a zis că ceea ce lăsăm lumii să vadă este foarte frumos, acolo sunt toate așezate frumos, noi suntem frumos îmbrăcați, zâmbitori, fardați sau chiar purtăm măști în timp ce jucăm un rol social. Dar ce nu se vede este spatele scenei, în spatele decorului unde sunt lucruri amestecate, unele care nu trebuiesc, este praf și recuzită de care nu s-a mai folosit nimeni de mult. Partea aia mulți o țin într-o devălmășie, o feresc de ochi lumii și chiar de propria conștiință, o țin pe întuneric și, de cele mai multe ori, o păzesc cu strășnicie de orice privire indiferent cât de prietenoasă și bine intenționată ar fi.

To Szondi ne spunea că o mare șmecherie (bineînțeles că nu a folosit cuvântul acesta dar voiam să vă readuc cu mintea iar aici, în acest dialog imaginar 😀 ) pentru noi terapeuții, este să reușim să ranversăm scena și să aducem în luminile rampei ceea ce pacientul din fața noastră a ținut în mare taină. Oricât de terifiant vi s-ar părea acest demers eu vă spun că este mult mai simplu decât pare din simplul motiv că ceea ce s-a întâmplat cândva, de mult, în primul rând nu mai are legătură cu cel care ești azi.

Omul care ești azi a acumulat deja experiență (în funcție de vârsta fiecăruia), a învățat niște lucruri din această experiență despre el, despre capacitatea de a face față vieții, de a găsi soluții; a înțeles că viața nu este despre alb și negru ori toate aceste lucruri te pot ajuta să privești dintr-o altă perspectivă ceea ce s-a întâmplat atunci, de mult.

E, și acum vine chestia asta cu timpul pe care îl avem acum la îndemână. Pentru că acum poți să îți upgradezi imaginea ta despre tine. Acum ai timp să îți aduci aminte despre toate momentele dificile din viața ta – în care ai reușit, la un moment dat, nu imediat, da? – să găsești resurse (proprii sau externe) care să te ajute să depășești. Tu, după acele momente, trebuie să devii conștient că nu ai mai rămas la fel, trebuie să începi să știi despre tine că ai reușit să faci față unor situații care, la început, poate ți se păreau de nedepășit dar pe care, pas cu pas, adaptându-te și strângând din dinți, ai continuat să mergi mai departe.

După ce vei fi petrecut destul timp cu tine, aducându-ți aminte despre toate momentele în care ai fost puternic, determinat, dar nu ai avut timp să te uiți la viața ta suficient de mult și de atent, n-ai avut timp să te oprești (adică erai așa cum v-am spus în articolul ăsta încă din decembrie 😛 ) abia după aceea poți să îți continui (auto)dezvoltarea personală încercând să ranversezi scena și începând să te uiți la toate acele lucruri pe care le-ai ținut departe de ochii lumii.

Pentru că oricum, teama și furia și neputința pe care noi toți le resimțim în perioada asta nu fac altceva decât să ne ia de mână și să ne ducă spre cele mai întunecate tenebre ale minții.

Numai că eu mi-aș dori să vă puneți un alt obiectiv, o altă imagine spre care să vă îndreptați aceea care e dincolo de tenebre și în care ai liniștea necesară, ești suficient de împăcat cu tine și cu povestea ta de viață, ai făcut un pic de ordine și în culise astfel încât nu-ți mai este frică să te arăți lumii. Sau măcar oamenilor care îți sunt apropiați să li te arăți fără măști, fără să joci un rol ce nu ți se potrivește și să faci toate acestea fără emfaza „Așa sunt eu și n-am ce să fac” ci să poți spune „Uite, sunt imperfect, uite ce curățenie am făcut eu și, dacă ești atent la ce îți povestesc poate îmi dai idei cum să le mai așez altfel, cum să le mai înțeleg altfel decât am făcut-o singur până acum.”

Poți profita de această perioadă și așa pentru că, oricum tot ceea ce se întâmplă acum în toată lumea, scoate din noi și ce nu ne-am fi dorit dar măcar să devenim conștienți, prezenți și mai ales raționali pentru ca astfel să ne putem adapta la toate câte or veni către noi.