Există oameni care să ne învețe cum să abordăm o persoană de care ne simțim atrași. Cum să intrăm în vorba, cum să o atingem, să o îmbrățișam sau cum să luăm acea persoana de mână.

M-a mirat grozav și asta. Și m-am bucurat pentu mine că am apucat vremurile în care actul sexual nu era nici pe departe prima opțiune.

M-am bucurat și pentru că știu cum e să iei un om de mână emoționat și ușor temător pentru ca ai avut acest gând pornit din cele mai frumoase străfunduri ale tale. Pornit din emoțiile trăite, din ușorul clocot pe care îl simți cum se întețește cu fiecare întâlnire, cu fiecare surâs, cu fiecare privire care ar vrea să surprindă ceea ce buzele încă nu au rostit. Emoțiile alea care determină o energie simțită mai jos de coșul pieptului și care se mișcă simplu și firesc până la mâna care nu mai poate sta lipita de trupul tău pentru că trebuie să simtă căldură celuilalt trup. Și mâna aceea a ta care pare să nu mai asculte decât de emoția dată de cealaltă persoană, mâna ta, fără ca cineva să îi spună sau să o ghideze, va ști exact cât să se întindă ca să ajungă la mâna cealaltă, va ști exact cât să strângă și cât să-și apropie cealaltă mână.

Fără să îi spună nimeni într-o ședință sterilă, într-o întâlnire simulată cu o persoană de care nu ești atras, într-o situație atât de falsă.

Nu înțeleg cum am ajuns să nu mai avem încredere în noi într-atât încât sa aleg să mă învețe cineva cum să iau de mână un om de care mă simt atras? Sau să mă învețe cum să intru în vorbă cinstit și curat cu un alt om?

Pentru că, dacă eu sunt atent la mine, la dorințele și instinctele mele, la ceea ce sufletul meu are nevoie, am să simt energia aia ce se creează în pieptul meu și care îmi face mâna să știe exact ce are de facut adică, să se întindă cu emoție și bucurie și tandrețe către o alta mâna pe care cu emoție și respect și blândețe și toate câte ar mai vrea și ea, mâna mea să le simtă, să le dăruiască celeilalte mâini.

Prin intermediul lor, al mâinilor noastre, putem să transmitem și să primim ceea ce sufletul știe să dăruiască și să primească.

Nu mai fugiți de sufletul vostru. Dacă nu mai aplecați urechea la toate prostiile, dacă învățați să renunțați la toate fricile care nu au legătură cu realitatea voastră veți vedea că mâinile voastre au aceste amintiri ancestrale a milioane de dăți în care mâinile oamenilor de când sunt ei, au știut să își ia cu tandrețe „omul” lor de mână și au știut să-și puna pruncii la sân.

Fără astea am fi dispărut de mult ca specie.

Așa că, vă spune baba Ligia, credeți mai mult în voi și în emoțiile voastre, nu mai fugiți de ele pentru că ele sunt motorul acestei vieți. Și, cu cât le veți cunoaște mai bine, cu atât vă vor purta în direcția în care vă va fi cel mai bine.

Nu va trebuie „instructor” care să vă spună cum sa va luați de mână sau cum să vă îmbrățișați. Trebuie doar să învățați cum sa faceți liniște în minte. Care cu terapie, care cu yoga, cu meditație, cu rugăciune, alegeți orice, numa-nvățați să faceți liniște în minte și așa o să auziți și ce spune sufletul.

[Da, am aflat azi că există oameni care ne învață cum să agațăm , sa îmbrățișam, etc. și m-am mirat fff tare.]