Venim pe lume copii dar nu toți suntem copiii cuiva.

Unii pleacă din lumea asta copii pentru că nu au atins vârsta maturității, alții pleacă tot copii pentru că nu au devenit adulți.

Unii dintre noi ne „facem mari” cu mult înainte de vreme pentru că lumea în care trăim ne forțează să înțelegem și să adoptăm raționamente și implicit comportamente, cu mult înaintea vârstei la care ar fi trebuit să se întâmple.

Astfel încât, pe lumea asta există copii-copii, copii-adulți și adulți ca niște copii. 

Unii au refuzat să se facă mari pentru că li s-a spus că e doar o capcană și că nu ar trebui să se aștepte la nimic bun.

Chiar și așa, în ciuda lor, unii dintre noi – și aici mă includ și pe mine – am învățat că toate culorile sunt prezente în viața asta și atât timp cât am să aleg să le văd pe toate, pot să fiu copil din când în când pentru că sunt vegheată dintr-un colț de minte de adulta care am devenit.

[Gânduri între două terapii de la Ligia Moise.]