Recunoștința ca stare


Azi simt nevoia să mulțumesc tuturor pacienților mei pentru că au ales demersul terapeutic ca modalitate de a-și face viața mai frumoasă dar mai ales să le mulțumesc pentru că m-au ales să îi însoțesc în drumul lor către mai bine. Pentru că, ce este frumos în profesia asta grea și cosumatoare de energie este că te întâlnești tangențial cu alți oameni așa cum se întâlnesc două sfere care se ating ca după aceea să plece fiecare mai departe.

Din atingerea aceasta nici unul nu mai rămâne la fel, pentru că acea atingere se produce cu partea cea mai frumoasă a fiecaruia și astfel, ce e mai puțin bun sau mai puțin frumos, se transformă și se modelează. Fiecare dintre cei doi protagoniști se transformă în această alchimie a sufletelor, evoluând. Niciunul nu rămâne la fel din această întâlnire.

Iar când va veni vremea și se va întâlni cu alți oameni îi va influența și pe aceștia și astfel încet, încet (dar sigur) binele se răspândește. 
Aceasta este imaginea pe care o am eu despre influența psihoterapiei la nivel micro dar si la nivel macro. Fiecare om reprezinta un stimul care va determina un raspuns. Cu cât vom fi mai mulți cei care trăim echilibrat, armonios cu atât vom influența mai mulți oameni în jurul nostru și astfel, într-un fel nevăzut vom putea construi o lume mai bună. Poate că suntem un fel de Midas dar care, în loc de aur, transformăm tot ce atingem în bun, în frumos la fiecare pas, la fiecare gest și cu fiecare vorbă. Sau macar încercăm, având tot timpul în gând „primum non nocere”.

În primul rând să nu faci rău!

Fotografie de Ahmed Aqtai pe Pexels.com

4 gânduri despre “Recunoștința ca stare

Lasă un răspuns la ligiamoiseblog Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.