„Zona de confort” – acea zonă „calduță” în care toate lucrurile sunt la locul lor și în care nu există riscul de a ne mai surprinde ceva – este una din cele mai mari păcăleli, este capcana perversă pe care viața ne-o întinde.

Familiaritatea ei și absența răului o confundăm cu „binele”, credem că această îmbătare cu apă rece ne poate crea aceeași stare euforică pe care doar binele ni-l poate da. Așa că, rămânem acolo. Rămânem într-o slujba care nu ne mai satisface, ne sperie gândul unei diete sau practicarea sportului, continuăm să fim blocați într-o relație în care iubirea a murit de mult dar nimeni nu a avut curaj să recunoască și să îi ofere o creștinească înmormântare.

Are Yalom o „poveste” care dă și titlul cărții: Mumia de la masa din sufragerie în care membrii unei familii chiar trăiau în casă cu mumia mamei pe care o așezaseră la masa din sufragerie. Gestul lor, din punct de veder psihologic, era justificat în sensul că ei știau că ceea ce îi ținea împreună era prezența ei și, la fel de conștienți erau că, atunci când ea nu va mai fi, fizic, familia se va destrăma. Și au ales să o așeze în capul mesei din sufragerie… 😞).

Dar cât de „malade” este să te țină împreună doar o „mumie” a ceea ce a fost odată iubirea?

Cât să mai continui ceva ce mai există doar în mintea ta, nici măcar în sufletul tău sau al oricui altcuiva? Și nu vă gândiți doar la relațiile de iubire care au avut nuștiucepovești și care, la un moment dat, nu mai sunt ceea ce au fost. La fel este și cu un serviciu la care ne e teamă să renunțăm iar asta se întâmplă (și) pentru că nu avem încredere că vom performa și în altă parte sau că nu va fi la fel cum este acum. Cu siguranță nu va fi la fel pentru că noi nu mai suntem la fel, contextul e altul, s-au modificat și nevoile noastre și toate par a fi atât de diferite în jurul nostru numai noi continuăm să ținem cu dinții de ceea ce credeam că ne definește.

Prea multe ghilimele și prea multe parabole azi 🙂 )))

Așa că, am să vă spun fără ghilimele, fără echivoc și fără nici cea mai mică umbră de îndoială că asta e calea: trăiți-vă viața și vă bucurați de darurile ei!

Deschideți ușa oportunităților, suiți-vă pe bicicletă 🙂, iubiți-vă pe voi și iubiți pe ceilalți, umblați pe cărări nebătătorite, luați-o de la capăt și nu vă opriți până ce nu ați ajuns în acel loc în care toate lucrurile sunt așa cum le-ați dori să fie. Încetați doar să supraviețuiți și începeți să și trăiți!

Zi cu soare în suflet să avem!

Înțelepciunea, repeta el, înseamnă să lași să crească ceea ce se naște, să savurezi ceea ce s-a copt și să lași să piară ceea ce a murit. Shafique Keshavjee – Regele, înțeleptul și bufonul