Există amintiri plăcute, există amintiri urâte, altele terifiante sau grețoase de-a dreptul dar există și „amintiri balsam”care sunt așa ca un refugiu unde să ne putem retrage când toate sau doar unele lucruri ni se pare de netrăit.
La fel există oameni care sunt buni, alții care sunt răi și alții care ne pot fi refugiu în vreme de restriște.

Exista oameni și amintiri de tot felul. Singurul lucru care ține doar de noi este cum alegem să trăim clipa și ora și ziua din care este făcută ceea ce numim viață. Ce om și ce amintire a lui alegem să dea culoare clipei și orei și vieții implicit. E cumva la fel cum ne alegem bluza și rujul; poșeta și culoare părului toate având ca scop să mă facă să mă simt (mai) bine.
Poate că așa ar trebui să alegem să ne decorăm mintea cu amintirile plăcute ale unor oameni, ale cuvintelor lor sau gesturilor făcute de ei și a felului în care ne-au făcut să ne simțim.

*

Și, la fel, să păstrăm un loc în mintea noastră unde să punem amintirile urâte, să le închidem în spatele unei uși pe care să scriem:

„Ziua în care am avut puterea să tac pentru a supraviețui.”

„Perioada aia în care am continuat să fiu, să funcționez chiar dacă aveam impresia că totul în jurul meu se năruie.”

„Ziua în care am crezut că timpul și inima mea s-au oprit în loc dar eu am continuat să fac ceea ce era de făcut.”

„Perioada în care mi-am dat seama că nu vreau să mai trăiesc singur/ă.”

„Momentul în care am știut să acționez ca să mă pot salva pe mine și pe alții.”

Chiar așa: tu, dacă ar fi să-ți iei toate amintirile din pandemie și să le închizi într-o „cămăruță” a minții tale, ce ai scrie pe ușa aia? 😜