Orice secundă


Fiecare om e o poveste, fiecare întâlnire și fiecare intersectare dintre drumurile noastre e tot o poveste. Unele rămân nespuse, pe altele nici nu le băgăm în seamă cu toate că, fiecare pedală de bicicleta apăsată e o secundă a unei vieți, secundă care ne trăiește ea pe noi și câteodată ne dam seama că noi am trăit o secundă care a fost ca o zi. Da, o secundă de tresărire a sufletului care se transforma în amintirea unei zile.

Gândiți-vă doar că nu povestim niciodată:

„Știi acea primă secundă în care mi-am ținut echilibrul pe bicicletă? Ți-am povestit de ea?”

Nu, 99,9% dintre oameni vor povesti despre ziua în care tata sau mama ori fratele – sau cineștiueucine ar mai fi putut fi parte din acea poveste – i-a învățat să meargă cu bicla.

La fel cum nimeni nu o să-ți zică:

„Stai să-ți spun despre prima secundă în care buzele lui s-au atins de ale mele.”

Nu, o vom îngloba în povestea acelei zile în care am simțit că inimii îi cresc aripi și aripile alea au început să ni se zbătă în piept tare, tare până când am putut înțelege ce simt fachirii atunci când leviteaza.


*


Nu luăm seama unei secunde – acel moment princeps al oricărei povești nescrise și ades nespuse – și așa ajungem să trăim viața pe sărite, de la o zi la alta și arar de la o oră la alta. Totul depinde de cât ne-am antrenat să fim atenți la detalii, la oameni, la intersectarile dintre drumurile noastre cu ale lor, la secunda în care în ochii noștri s-au oglindit ochii altui om ori când am dat un alt fel de înțeles unui zâmbet.

Sau când am reușit să domolim zbaterea aia nebuna a inimii transformând-o în zborul lin și aducător de liniște al iubirii ăleia ce vine cu timpul. Iubirea domoală și așezată bine în suflet, matură ea ca sentiment indiferent de vârsta pe care o avem.

Eu cred ca abia de atunci, după ce vom fi găsit calea prin care inima să trăiască zborul lin al iubirii împărtășite, abia atunci începem să luam seama fiecărei secunde. Abia atunci renunțăm la traiul secvențial format din ore și zile putând să începem să trăim linear, legând secunda de o alta secundă și făcând astfel un lanț de viață pe care să îl împletim cu lanțul altui om și al altuia, și al altuia până când ne dăm seama că formăm o unică urzeală de vise ce întregește visul cel mare. Visul ala în care toți, dar absolut toți ne dăm seama că depindem unul de celalalt, că viața celuilalt o influențează pe a mea și invers. Că suntem toți la fel. La fel de înfricoșați, la fel de doritori de bun și de iubire. Așa cum suntem la fel de în stare să fim buni dar și răi. Și tot la fel stă în puterea noastră să alegem.

Dar, toate astea, sunt posibile dacă învățăm să fim atenți la fiecare secundă ca astfel să putem alege înțelept și benefic pentru toată lumea. Da, când am învățat să prețuim fiecare secundă.

Gânduri bune să aveți la fiecare secundă! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.