Come away with me.

Cât de bine e să visăm? Cât de natural ne vine să facem lucru acesta de a ne pierdem într-un spațiu care nu există dar care, într-un mod paradoxal, ne aparține doar nouă ? Și dacă e în natura noastră să visăm cu ochii deschiși oare asta nu înseamnă că sufletul s-o fi săturat să ne vadă cum ne învârtim mereu în același cerc unde întâlnim aceeași oameni, vorbim despre aceleași lucruri, trăim aceleași experiențe ca și cum am fi într-un sens giratoriu?

Oare visul este cel care ne arată că există o ieșire sau mai multe și că singurul lucru pe care îl avem de făcut este să alegem o altă cale pe care, poate, n-am mai fost dar care arată atât de tentant? Suntem conștienți de motivele care ne determină doar să visăm? Suntem conștienți de momentul acela când am înțeles că singurul lucru care ne ține departe de rele este să derulăm scenarii în intimitatea propriei suferințe? Acum, ce să zic, dacă visul nu cuprinde nimic din planul concret al vieții trăite poate ar trebui să reconsiderăm această visare. (Vezi cum e cu Făt-Frumos din lacrimă ori cu Ileana care are cu 20 de ani mai puțin decât tine…). Iar dacă totuși, visul nostru are legătură cu realitatea, în sensul că oamenii aceia există în plan concret și sunt potriviți dorințelor și nevoilor noastre, oare știm ce ne împiedică să pășim dincolo de visul nostru pentru a putea face dintr-un alt om parte a scenariului nostru de viață?

Ne este teamă de refuz? De eșec? Suntem tributari eternei întrebări care ne alimentează anxietatea anticipatorie (adică frica de ceea ce ne imaginăm că s-ar putea întâmpla): și dacă nu o să funcționeze? Sau teama cea mai mare e, de fapt, nu că nu am fi noi cel/cea mai „tare” ci, că el/ea se va dovedi mai puțin spectaculo(a)s/ă decât este în visul nostru? Oare nu visul este cel care ne împiedică să facem planuri concrete de viață?

Cam multe întrebări, nu? 🙂 Dar dacă o să găsim răspunsurile, oare vom pune în act, vom acționa pe măsura noilor lucruri înțelese?

Dacă vom înțelege că visul este ca un „zid” în spatele căruia nu pătrunde nimic rău dar, în același timp, nici binele dorit nu găsește calea de a ajunge la noi poate așa vom grăbi aflarea răspunsurilor. Pentru că colo, în spatele acelui zid, greșeala cea mai mare pe care o facem este să confundăm absența răului cu binele.

Și, dacă totuși, după această capitulare ne vom menține dorința de a visa, tot ce avem de făcut este ca în visul nostru să cuprindem și omul ce abia l-am aflat și să-i povestim ceea ce sufletul nostru a făurit pentru ca astfel să ne putem ancora împreună în realitate. Pentru că, nu că vreau să vă stric poezia, dar, doamnelor, dacă v-ați luat un IT-ist care nu am mai făcut sport din clasa a IV-a, degeaba visați voi că va face șpagatul pe două scaune.

Da, visul are rolul lui dar în nici un caz acela de a ne îndepărta atât de mult de realitate încât să o facă de nedorit. În fond papa Freud ne-a spus clar că: oamenii au nevoie de un vis pentru a face față realității. Așa că, învățați să visați cu partea aceea care poate să iubească oamenii și, astfel, visele se vor adeveri și vă vor ajuta să faceți față acelei realități care, uneori, ne întunecă cerul vieții.

Așa poate visul va fi curcubeul care luminează și cele mai întunecate zile. Poate că așa ajungem să fim partea luminoasă din viața celuilalt, când alegem să visăm împreună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.