De câțiva ani mi s-a format în minte o imagine-metaforă cum că noi, oamenii, am fi ca niște recipiente mari (cum erau paharele berzelius din laboratoarele de chimie 😀 ) în care, amintirea evenimentelor mari, care ne-au necăjit cel mai rău, care ne-au făcut să plângem mult, grav, sfâșietor, care ne-au amprentat sufletul cel mai rău, cad „în fundul” acestui borcan, se duc undeva într-un … Continuă să citești Oamenii ca niște recipiente
Fiecare întâmplare, fiecare întâlnire, fiecare… orice din viața asta este ca o paranteză. Iar fiecare viață este o acoladă în care, paranteză după paranteză capătă un semn – pozitiv sau negativ – și este așezată între aceste acolade. Așa cum a fost ieri seară când am fost la un spectacol de muzică cubaneză la Elisabeta cu copiii din dotare unde ne-am distrat, am mâncat, am … Continuă să citești Acolada vieții
Ascultându-i doar pe ei ni se formează o credință interioară, internalizată în forul nostru cel mai intim, foarte puternică, pe care auzindu-le des, spuse cu încredere și de multe ori cu emfază, „adevărurile” lor devin și adevărurile noastre. Continuă să citești Anxietatea anticipatorie sau frica fără obiect
Pași către propriul suflet 