Ăla din față e „Ieri”, ăsta din spate, pe balustradă, e „Azi”. Iar Azi nu e obligatoriu să îl urmeze pe Ieri. Adică Azi ar trebui să-și înfrângă dorința de a-l urma pe Ieri doar așa pentru că are falsa impresie că obișnuința e de preferat în locul asumării unor posibile greșeli dar și a unor surprize pe care o cale nouă ne-o poate aduce. … Continuă să citești Zborul zilelor
De născut ne naștem o dată. Unii, dacă nu aproape toți, renaștem de mai multe ori. Practic, după fiecare întâmplare nefericită, după un mare eveniment de viață, renaștem pentru că, de multe ori, se întâmplă să „murim pe dinăuntru” ca mai apoi, într-un timp mai lung sau mai scurt, să revenim la viață, să ne recompunem din ce a rămas. O să fim la fel … Continuă să citești Să te renaști tu pe tine
Îmi pun întrebări de genul: „Ok and now what?”. Un fel de: așa, deci, ne naștem, învățăm, ne căsătorim (sau nu sau de mai multe ori), facem copii (sau nu), uneori salvăm vieți (cei care ne-a fost dat să trăim asta), citim cărți, vedem spectacole de teatru sau filme care ne pun în prim planul conștiinței noastre bucăți din propria viață. Ne iubim cu alți … Continuă să citești Eu continui să sper
Sunt pe o insulă măricică, aproximativ 110 mii km pătrați, acu’ și cu pătrați ăștia nuș’ ce să zic că insula asta e o chestie alungită despre care vorbeam cu Alina dimineață că eu nu-mi aduc aminte ca acum 45 de ani când a început aventura noastră comună prin viață să fii știut de ea. (Nu, nu e typo, în clasa a cincea ne-am cunoscut … Continuă să citești Cayo Santa Maria
1492 – Columb descoperă partea asta de lume situată undeva în dreptul Americii Centrale unde a găsit câțiva nativi despre care nu se știe să fi fost precum populația inca sau mayașă dar, despre care se știe clar că spaniolii, văzându-i cum rulează frunze de tutun, le dau foc, trag fumul pe nas și îl dau afară pe gură, văzând toate astea au ajuns la … Continuă să citești Havana văzută de mine
Sunt pe o insulă măricică, aproximativ 110 mii km pătrați, acu’ și cu pătrați ăștia nuș’ ce să zic că insula asta e o chestie alungită despre care vorbeam cu Alina dimineață că eu nu-mi aduc aminte ca acum 45 de ani când a început aventura noastră comună prin viață să fii știut de ea. (Nu, nu e typo, în clasa a cincea ne-am cunoscut … Continuă să citești Drumuri întretăiate
Practic suntem o mare de clandestini chiar și cu acest facebook unde mulți au poze cu animale sau flori sau peisaje și „face” deloc și mai sunt cei care sunt ca Tanța și Costel de nici nu știi cu cine stai de vorbă și nu știi cum să i te adresezi; sau mai sunt cei cu poze făcute în penumbră de zici ca sunt comisaru’ … Continuă să citești Clandestini prin viață
Singurul loc în care suntem prezenți cu adevărat, practic e ca și cum am locui acolo tot timpul (chiar și atunci când dormim) este mintea noastră. De aceea, cu cât o ținem mai întunecată, lipsită de informații – fără soft-urile necesare, cum ar zice cei tineri – cu atât vom rătăci prin ea, ne va fi frică de conținutul ei și așa ajungem să ne … Continuă să citești Lighting the light
Mari scârbe de oameni ăștia care au generat și cei care au rostogolit pe toate căile de comunicare că urmează o criză economică. Urâte suflete, mici și amărâte tre’ să aibă. Ce am să le reproșez este că nu au știut să vină și cu soluții, alternative, orizont de timp, ceva care să nu te lase să te afunzi în disperare. Da’ nu despre asta … Continuă să citești „Crize” și alte povești
De câțiva ani mi s-a format în minte o imagine-metaforă cum că noi, oamenii, am fi ca niște recipiente mari (cum erau paharele berzelius din laboratoarele de chimie 😀 ) în care, amintirea evenimentelor mari, care ne-au necăjit cel mai rău, care ne-au făcut să plângem mult, grav, sfâșietor, care ne-au amprentat sufletul cel mai rău, cad „în fundul” acestui borcan, se duc undeva într-un … Continuă să citești Oamenii ca niște recipiente
Pași către propriul suflet 