Habar nu aveam că un text atât de lung va ieși din mine, din străfundurile mele atât de repede și atât de clar. Sper să citiți până la sfârșit pentru că la final v-am lăsat o rugăminte.

*

Și dacă o să vă spun câteva povești în care NU EXISTĂ ceea ce vouă vi se pare esențial și de netrăit fără ele?

Cum ar fi să nu ai tată pentru că habar nu a avut ce să facă în rolul acela de tată. Deci, nu pentru că a murit, a fost luat prizonier, a avut un traumatism cranian și a trăit cu amnezie retrograda 50 de ani ci, pur și simplu, nu și-a exercitat acest rol.

Ideea e că habar nu am avut, nu am și nu o sa știu niciodată cum e să ai tată. Metaforic vorbind, mă văd ca o pasăre având o aripă mai mică și mai nedezvoltată.

Dar, zic eu, mai greu, mai cu frâna de mână trasă, am reușit și eu să aflu zborul.

După care, mă rog simultan, nu după nu am avut o mamă campioană. În sensul că a existat dar era semi prezentă. Ea ar fi putut fi un parinte foarte bun, fondul ei era bun doar că viața o plămădise un pic strâmb și mult mai târziu mi-am dat seama că a trăit în disociere toată viața ei. De aici și absenteismul ei, lipsa ei de reacție.

După care, într-o ordine firească, în viața mea au apărut bărbații din care doi sunt notabili. Unul care este tatăl copiilor mei, care are un hard bun și un suflet bun dar îl cam încurcă niște soft-uri căpătate în Berceni care nu au făcut posibilă coabitarea cu el; și cel de-al doilea care, în opinia mea de specialist în boli mintale, are o tulburare de tip narcisic (nu, nu aia pe care credeți voi că o știți din revistele glossy) doar că atunci când l-am cunoscut habar nu aveam despre asta.

Tot ce mi-am dorit dintotdeauna de la o relație de cuplu au fost respectul și iubirea. Nu le-am cunoscut profund, plenar, nu am avut parte să iubesc și să mă simt iubită „fără rest” cum îmi place mie să spun. Alte „iubiri” au fost ca niște colaci de salvare pe care viața mi i-a aruncat când eram aproape cu nasul sub apă.

Știți ce nu am avut și foarte, foarte probabil nu am să am niciodată? Carnet de conducere auto și mașină pe care, evident că, nu ai de ce să o cumperi dacă nu știi să șofezi sau nu ai bani să plătești un șofer.

Ce nu mai e posibil? Păi, nu am să pot niciodată să le fac copiilor mei o altă copilărie. Abia acum mi-s ochii plini de lacrimi. La toate cele de mai sus nu au fost, semn că se vindecară, dar cel mai probabil că asta va fi toată viața „o bubă” care, de la o vorba, de la o replică dintr-un film, de la un gest, va supura și eu iar va trebui să mă retrag o ora sau o zi ca să mă alin și să merg mai departe. A, și cel mai probabil să mă bucur de cum suntem acum. Și să declar pentru a suta oară: „Am avut noroc, până la urmă, să iasă bine.”

Ia să vedem, ce nu mai am?

A, nu am o casă. Adică am, în sensul că sunt proprietară pe un frumos apartament dar dacă nu am făcut partaj, nu beneficiez de el. Căci, atunci când aveam elan și determinare nu am avut bani să îl fac iar acum când mă gândesc să pun pe drumuri un om bătrân și bolnav mi se taie cheful. Așa că stau cu chirie. Liniștită, foarte ades bucuroasă, copiilor și prietenilor le place să vină la mine, nu îi deranjează că suntem foarte intimi de cele mai multe ori, chiar Marian mi-a zis într-o zi: „Lasă, mai bine mergem și bem cafeaua la tine pe balcon.”

Nu știu dacă, din lucrurile care contează pentru mine, mai lipsește ceva dar știu sigur și concret, plenar ceea ce am. Dar despre toate acestea vă tot spun, mă dau „în stambă” pe feisbuc cum îmi place mie să cred și azi nu e despre asta.

Cu textul ăsta am vrut doar să vă spun că e important să știm și ce nu avem și nu mai poate fi înlocuit sau doar nu există acum, pentru că din partea aia de suflet ne vin multe reacții, luăm decizii, ne comportăm într-un anumit fel.

Așa deci și prin urmare mai vin către voi cu o întrebare (ignorați rima, e neintenționată): eu cred că am scris o carte, așa o simt, este despre mine, poveștile din viața mea și ceea ce m-a ajutat să pot să merg mai departe și sunt foaarteee interesată să aflu cam câte persoane ar vrea să cumpere o astfel de carte? Așa că, cei cărora vă place textul de mai sus e suficient că m-ați vizitat 😀 și cei care ați cumpăra o astfel de carte dați-mi, vă rog, un „like”

Motiv pentru care vă mulțumesc pentru ajutor.