Sinceritatea ca mod de viață

Am lăsat vremurile astea să ne înstrăineze unul de celălalt, să ne lase sufletele să se izbească de carcasa egou-lui, continuând să credem că intimitate este să am curaj să fac nudism la 2 Mai sau un one night stand în nopțile în care îmi dau seama că solitudinea nu-mi mai este benefică și că s-a transformat în singurătate.

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu cred că am învățat de la predecesorii noștri ce înseamnă cu adevărat intimitatea. Nu ne-a spus nimeni cum e să lași pe cineva să ți se strecoare în suflet și să continui să te simți în siguranță departe de teama de a fi judecat sau etichetat.

Și asta s-a întâmplat pentru că nu ne-a povestit nimeni cât de bine te simți atunci când ești sincer cu tine și, implicit, cu cel din fața ta.

De fapt, cred că nu ne-a învățat nimeni cum e să fii sincer până la cinism cu tine.

Cum e să-ți privești viața ta pentru că astfel, din această privire ca o survolare pe deasupra sufletului tău, să poți să te afli pe tine în toată complexitatea ta. Pentru că adevărata intimitate este să pot să mă uit în ochii celuilalt și să-i spun care a fost momentul în care m-a durut cel mai tare în viața asta. Care a fost momentul în care am greșit sau care sunt lucrurile pe care mi le reproșez. Iar celălalt să știe să mă asculte fără să caute soluții dar mai ales fără să îmi spună că am greșit ci, doar să încerce să mă conțină dimpreună cu durerea mea care astfel, ușor, ușor, se va estompa lăsându-mă descătușată de vină și suferință.

Să mă așez în fața unui om și să pot să îi povestesc despre mine, despre adevărata EU cea dezgolită de false pudori emoționale, este ca și cum aș crede din nou în dragoste. E ca și cum aș restaura în forul meu interior încrederea în oameni și în umanitate. E posibil ca intimitatea astfel trăită să vindece răni fără să împovăram pe celălalt cu suferința noastră. Cred că simplul fapt de a renunța la teama de a fi rănit din nou va permite vindecarea.

*

E drept că nu ne-a învățat nimeni toate aceste lucruri dar, hei! nimic nu mă împiedică să învăț acum. Hmm… sau nu o fac pentru că sunt câteva lucruri care mă țin departe de o schimbare pe care mi-aș dori-o? Dacă răspunsul este da, atunci fi pot să fiu sigură că deja sunt pe drumul schimbării. Când încep să văd care-mi sunt obstacolele ce mă țin departe de viața pe care mi-o doresc, singurul lucru pe care îl mai am de făcut este să găsesc acele soluții pentru a le îndepărta.

Ori, poate trebuie să renunț la ceva ca să pot să obțin ceea ce sufletul meu știe că îi va fi benefic. Poate orgoliul este cel la care trebuie să renunț sau ar fi cazul să îmi dau seama că a gândi la singular nu mă va ajuta să învăț să vorbesc despre NOI.

Și mai e o întrebare la care e musai să-mi dau răspuns: sunt pregătită să primesc în viața mea ceea ce azi îmi doresc cu atâta ardoare?

Intima mea convingere este că merită încercat.

Poate că dragostea este înfricoșătoare, poate că pare periculoasă dar un lucru este sigur, atât timp cât există, este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni l-a lăsat pe pământ. Așa că, întrebarea firească ar fi: cum să refuzi așa un dar? 🙂

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.